Ana Bogdan, între primele 90 de jucătoare de tenis ale lumii

Petre Apostol

În urmă cu nouă ani, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan reprezenta una dintre speranțele României, ajungând pe locul al doilea în clasamentul internațional al junioarelor. Dar, ascensiunea sa în tenisul mondial profesionist, deși una constantă, a fost anevoioasă. Motivația și determinarea sportivei din Sinaia, ajunsă acum la 25 de ani, au ajutat-o pe aceasta să nu cedeze, chiar și când o accidentare la schi i-a îngreunat și mai mult drumul spre Top 100.
În prezent, după ce anul trecut ajungea la granița primelor 100 de locuri din lume în clasamentul mondial profesionist (locul 104 WTA), performanță egalată în urmă cu o săptămână, Ana Bogdan a reușit să pătrundă în Top 100 WTA, înregistrând, totodată, și cea mai bună evoluție a sa de până acum la un turneu de Mare Șlem.
Prezentă direct pe tabloul principal la Australian Open, de prima dată, jucătoarea din Sinaia a avut un parcurs promițător, reușind, după două prezențe consecutive în turul secund (la Wimbledon și la US Open, în 2017), să avanseze până în runda a treia în cadrul unui turneu de Mare Șlem.
Ana Bogdan a trecut, în primul tur, de Kristina Mladenovic, din Franța, a 11-a favorită a turneului (reprezentând primul succes de la un turneu de Mare Șlem obținut împotriva unei jucătoare aflate pe lista capilor de serie), scor 6-3, 6-2, după care a eliminat o sportivă aflată cu 50 de poziții mai sus decât ea în ierarhia mondială, Yulia Putintseva, din Kazahstan, scor 1-6, 6-2, 6-3.
Însă, în duelul pentru calificarea în optimile de finală, jucătoarea prahoveană a cedat în două seturi, scor 3-6, 4-6, cu finalista de la US Open și una dintre favoritele la titlul de la Melbourne, Madison Keys, din Statele Unite ale Americii, aflată pe locul 20 WTA și cap de serie nr. 17 la Australian Open.
Pentru prezența în turul al treilea, Ana Bogdan a fost recompensată cu 130 de puncte, câștigând 90 de puncte în clasamentul mondial, după ce anul trecut se oprise în primul tur la Australian Open, după calificări, rezultat pentru care obținuse atunci 40 de puncte. Astfel, în acest moment, sportiva prahoveană se află pe locul 89 în clasamentul WTA.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*