Ana Bogdan şi-a aflat adversara din primul tur de la Roland Garros

Turneul de tenis de Mare Șlem de la Roland Garros, din Franța, se pregătește de prima ediție desfășurată în toamnă. Întrecerea pariziană ar fi trebuit să se desfășoare în luna iunie, însă din cauza pandemiei de coronavirus a fost amânată pentru finalul lunii septembrie- începutul lunii octombrie.
Pe tabloul principal de la Roland Garros se regăsește, direct calificată, și jucătoarea prahoveană Ana Bogdan, aflată pe locul 93 în clasamentul mondial de specialitate (WTA). Sportiva din Sinaia și-a făcut revenirea în competiții după lunga pauză cauzată de COVID-19, la mijlocul lunii trecute, evoluând la turneul de la Praga, din Cehia. La întrecerea respectivă, Ana Bogdan a ajuns până în sferturile de finală, unde, însă, a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări, deși conducea cu scorul de 5-2, în meciul cu Kristyna Pliskova, din Cehia. La Roland Garros, în urma tragerii la sorți, sportiva din Sinaia o va întâlni pe Timea Babos, din Ungaria, aflată pe locul 107 WTA. Cele două jucătoare s-au mai confruntat o singură dată în circuitul WTA, în 2016, în semifinalele turneului de la Florianopolis, din Brazilia, Timea Babos impunându-se atunci cu scorul de 7-6 (8), 6-3.
Câștigătoarea dintre Ana Bogdan și Timea Babos va evolua, în turul doi, cu învingătoarea dintre a patra favorită a turneului, americanca Sofia Kenin, și rusoaica Liudmila Samsonova.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*