Ana Palaghia (Heniu Prundu Bârgăului): “Fotbalul m-a învățat să mă descurc în orice situație”

Originară din Iași, Ana Palaghia a început să joace fotbal la vârsta de 13 ani, la Navobi Iași, echipă pentru care a evoluat timp de cinci ani. În vara anului trecut, tânăra jucătoare a părăsit formația ieșeană și a ales să meargă la Heniu Prundu Bârgăului.

În primul său sezon la Heniu, Ana Palaghia (18 ani) a reușit cinci goluri, trei în turul campionatului și două în etapa a treia din play-off, contra celor de la Piroș Arad. Dubla bifată împotriva arădencelor a fost a doua pentru ea în acest sezon, după cea din meciul cu Fair Play București din runda a doua a turului.

Ana Palaghia a îmbrăcat și tricoul echipei naționalei a României, la U14 și U16. Prima convocare a primit-o chiar în primul său an de fotbal, jucând în două meciuri amicale cu Moldova, la Vadul lui Vodă, în luna iunie a anului 2016. Palaghia a fost convocată apoi și la naționala U16, în 2018, participând la acțiuni desfășurate la Mogoșoaia, în Georgia sau la Miercurea Ciuc.

Ana Palaghia (nr.18), la naționala U16, înaintea unui meci cu Kazahstan

Într-un interviu special pentru FRF, Ana Palaghia a vorbit, printre altele, despre începutul carierei în fotbal, cele mai frumoase momente trăite pe teren și primul sezon la Heniu Prundu Bârgăului.

Navobi Iași, echipa la care și-a început cariera în fotbal

Cum a început povestea ta în fotbal? La ce vârstă ai început să practici acest sport și care a fost prima ta echipă?

Am început fotbalul la vârsta de 13 ani, pe atunci jucam handbal în campionate școlare. Prima mea echipă a fost CS Navobi Iași. Am avut multe rezultate bune cu această echipă, dar cel mai plăcut pentru mine a fost când am devenit vicecampioane în Cupa României. Anul trecut, în toamnă, am decis să părăsesc echipa la care am evoluat timp de 5 ani și am ales să joc la ACS Heniu Prundu Bârgăului deoarece aici se dorește performanță, iar lotul este experimentat.

Ce te-a motivat să faci acest sport? De ce ai ales fotbalul și nu alt sport? A fost cineva care te-a îndrumat către fotbal?

Mi-a plăcut acest sport de mică, mai mereu mă uitam cu mama la meciurile de fotbal de la TV, dar nu știam că există fotbal feminin în România, până când domnul Adrian Ambrosie a făcut o selectie în școli și a prezentat echipa. La primul meu antrenament am înscris cele mai multe goluri și am avut cel mai frumos sentiment de până atunci. Aș vrea să îi mulțumesc în primul rând mamei mele care a fost alături de mine mereu și m-a sprijinit din toate punctele de vedere, dar și antrenorilor mei Adrian Ambrosie și Cristi Amironesei pentru tot ce m-au învățat până acum.

Pe ce post joci?

Până acum am jucat fundaș dreapta, dar la ultimul meci antrenorul a decis să intru atacant. A fost o decizie care a dat rezultate și chiar mi-a plăcut.

Primul sezon la Heniu Prundu Bârgăului

Cum a fost până acum acest sezon pentru tine?

Primul meu sezon la Heniu a fost unul bun, cu rezultate frumoase, meciuri interesante și disputate, dar și cu câteva eșecuri din care, evident, am avut de învățat.

Ai marcat 5 goluri până acum în acest sezon, dintre care două în etapa trecută. A fost a doua ta dublă în acest sezon. Cum te simți atunci când marchezi? A fost vreunul dintre cele 5 goluri special pentru tine?

Mă bucur că am putut marca aceste cinci goluri pentru echipa mea și că la ultimul meci am înscris de două ori. Atunci când înscriu simt o bucurie, dar și o motivație foarte mare. Golul meu favorit a fost de la ultimul meci cu Arad, când eram conduse cu 1-0 în prima repriză și am reușit să egalez cu un șut la colțul lung până la pauză. Acest lucru m-a motivat și mai mult și a dat un bun imbold echipei.

Sursa foto: ACS Heniu Prundu Bârgăului

Cum este acest început de play-off pentru voi? Care este atmosfera din cadrul echipei?

Avem un început relativ bun în play-off, sperăm să o ținem tot așa cu rezultate bune și să fim la fel de motivate și muncitoare. Atmosfera din cadrul echipei este foarte bună si acest lucru ma bucură. 

Heniu este pe locul 4 în acest moment, dar diferența față de locul 2 este de doar trei puncte. Care este obiectivul vostru?

Poziția noastră actuală în play-off nu e tocmai favorabilă deoarece obiectivul nostru e clasarea pe podium. Am, însă, maximă încredere că împreună cu echipa putem ajunge acolo unde ne dorim.

Care crezi că sunt principalele atuuri ale echipei tale?

Principalele atuuri ale echipei sunt: experiența fiecărei jucătoare, unitatea grupului, comunicarea și dorința de a face performanță.

Cum te motivezi după o înfrângere? Cât de mult afectează un eșec evoluția unei echipe?

După o înfrângere mă motivez cu fraza “atât s-a putut, merg mai departe”. Evident că îmi analizez greșelile pentru a nu le repeta și pentru a învăța din ele. Cred că cel mai mult contează să nu renunți.

Cele mai frumoase momente ale carierei

Care sunt cele mai dragi amintiri legate de fotbal?

Cele mai dragi amintiri din fotbal sunt atunci când reușesc să am o evoluție bună și când echipa câștigă meciul/meciurile.

Ai vreo victorie preferată (din toată cariera)? Sau un meci care a fost special pentru tine?

În 2017, am jucat cu Bacău, eram cu echipa de senioare, iar acolo mi-am făcut debutul și am înscris primul meu gol la echipa mare.

Care este cel mai important sfat pe care l-ai primit în carieră?

Cel mai important sfat primit a fost să nu renunț niciodată și să continui să merg înainte. Acesta mă ajută și în viața de zi cu zi, nu doar la fotbal.

Cum decurge o zi de meci pentru tine? Cum te pregătești?

Nu am obiceiuri/ ritualuri înainte de meci. Sunt concentrată în totalitate la ceea ce am de făcut în teren și înainte de a începe meciul îmi fac rugăciunea.

Sursa foto: ACS Heniu Prundu Bârgăului

Care sunt planurile tale în fotbal? Ce îți doresti în viitorul apropiat?

Îmi doresc să fac performanță în fotbal și să ajung cât mai departe.

PSG, echipa la care visează să joace

La ce echipă din străinătate ți-ar plăcea să joci?

Visez să joc la PSG deoarece iubesc performanța și modul lor de viață. Consider că e cea mai puternică echipă în acest moment.

Ai un campionat preferat din străinătate?

Campionatul meu preferat este Seria A, dar și La Liga, deoarece aici joacă cei mai buni jucători și cele doua echipe preferate ale mele: Juventus și Real Madrid.

Ai un idol în fotbal sau un jucător/o jucătoare care te inspiră? Ce îți place la acel jucător/acea jucătoare?

Idolul meu este Cristiano Ronaldo. Îmi place foarte mult stilul lui și modul în care joacă, este un zeu al fotbalului. Obsesia lui pentru perfecțiune mă inspiră să muncesc și să nu renunț niciodată.

Care au fost obstacolele/dificultățile de care te-ai lovit în cariera ta de fotbalistă?

Nu am întâlnit niciun obstacol sau vreo dificultate de care să mă lovesc până acum în cariera mea.

Sursa foto: ACS Heniu Prundu Bârgăului

Cum te-ai descrie ca jucătoare? Care consideri că sunt cele mai importante calități ale tale?

Mă consider o jucătoare puternică, ambițioasă și dornică să dea totul pentru a obține performanțe.

“Fotbalul m-a învățat să mă descurc în orice situație”

Cum te-a ajutat fotbalul să te dezvolți pe plan personal?

Fotbalul m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea mea ca om din punct de vedere mental și social. M-a învățat cum să mă descurc în orice situație, dar și cum să muncesc în echipă.

Ce pasiuni ai? Cum îți petreci timpul liber?

Pe lângă fotbal mai am și alte pasiuni. Îmi place foarte mult boxul, nu am participat până acum la vreun meci, dar îmi place să mă antrenez. Pe lângă asta, tatăl meu are o fermă de cai de rasă și merg acolo în timpul liber și călăresc. Iubesc caii aproape la fel de mult cum iubesc și fotbalul.

Ce sfat i-ai da unei fetițe aflate la început de drum în fotbal? Ce moment din cariera ta l-ai împărtăși astfel încât să o motiveze să continue cariera fotbalistică?

I-aș spune să se antreneze foarte mult, să fie serioasă și să își asculte antrenorul/antrenoarea. Dacă ar fi să împărtășesc o sursa de motivatie din cariera mea ar fi din primul meu an de fotbal, când mă antrenam și cu junioarele, și cu senioarele. Făceam școală de dimineața și două antrenamente cu pauză de o oră între ele. Obiectivul meu era să fiu în lotul de senioare. Ceea ce vreau să zic este că atunci când îți dorești cu adevărat ceva și iubești ceea ce faci, nimic nu e imposibil.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*