Analiza antrenorului Florin Bugar după stagiul de pregătire al tricolorelor U19

Naționala feminină de fotbal U19 a României a încheiat primul stagiu de pregătire din acest an. Calificată în Elite Round-ul preliminariilor pentru Campionatul European din acest an, competiție care se va desfășura în Georgia, în perioada 21 iulie – 2 august, naționala profesorului Florin Bugar numără zilele rămase până la meciul oficial cu Olanda, din 8 aprilie.

România face parte din Grupa 1, alături de Olanda, gazda grupei, Scoția și Islanda. Doar prima clasată se califică la EURO 2020!

Florin Bugar spune că perioada petrecută la Türkler, Alanya, a fost o reușită. De altfel, naționala U19 a României se va întoarce în Turcia la începutul lunii martie, pentru un turneu de jocuri, aceasta fiind ultima etapă a pregătirilor pentru grupa din Olanda.

„Meciuri vom avea la începutul lunii martie”

– Domnule Florin Bugar, cum a fost în pregătiri?
– A fost prima acțiune din acest an a naționalei U19 a României, o acțiune reușită, din toate punctele de vedere. Fetele au avut condiții extraordinare de pregătire, începând de la cazare și masă, și încheind cu terenurile de antrenament. Iar ele au reacționat în consecință. Cred că ne-am atins scopul, acela de a acumula. Pentru asta am mers în acest prim cantonament.

– Ați avut și un meci de verificare.
– A fost și un meci, așa este, cu Antalyaspor, meci pe care l-am câștigat cu 3-1. Repet, ne-a interesat pregătirea fizică, cea tactică. Meciuri vom avea la începutul lunii martie, în perioada 2-10 martie, tot în Turcia, când e programat al doilea cantonament.

– Cu cine vor juca fetele noastre?
– Cu Bulgaria, Ungaria și, cel mai probabil, cu Slovacia.

„Vom lupta pentru șansa noastră”

– Cum este actuala generației a naționalei U19?
– O generație ambițioasă. Mie îmi place foarte mult. Nu e o generație spectaculoasă, dar compensează prin ambiție și printr-o calitate de bază, unitatea de grup, ceea ce nu e puțin lucru. Iar asta s-a văzut cel mai bine la Skopje, în grupa preliminară. Nimeni nu le dădea acestor fete vreo șansă să meagă mai departe în Elite Round. România a jucat foarte bine inclusiv contra Franței, deși scorul m-ar putea contrazice, dar acesta nu a reflectat realitatea. Aceste fete merită mai multă atenție, în primul rând din partea cluburilor la care sunt legitimate.

– Ce șanse sunt în Elite Round?
– Va fi infernal, dar avem șansa noastră. Fiecare echipă are șansa sa. Mai avem nevoie și de puțin noroc. Ne luptăm cu națiuni care investesc enorm în fotbalul feminin. De fapt, oamenii investesc în sănătate!

„Țineți minte un nume, Carmen Marcu”

– Cum vedeți viitorul fotbalului feminin în România?
– Vin din fotbalul băieților și știu foarte bine care e mentalitatea la noi… Oamenii sunt foarte refractari în privința fetelor care joacă fotbal. Cred că acest misoginism apare în primul rând din lipsa de cultură. Oamenii, în egoismul lor, nu vor să înțeleagă că e loc pentru toți în această lume, chiar și pentru fetele care vor să joace fotbal. Din fericire, cei care se ocupă de destinele fotbalului feminin în România au o viziune sănătoasă. Cred că fotbalul feminin din România merge în direcția bună, cu pași mici, dar în direcția corectă.

– Care sunt vârfurile acestei generații U19?
– În primul rând cele care se află deja la ușa primei reprezentative sau care au bifat deja minute în tricoul naționalei mari. Și mă gândesc la Ana Vlădulescu, Bianca Ienovan, Mădălina Tătar, Alexandra Tunoaia. Și, țineți minte un nume, Carmen Marcu, o fetiță de mare perspectivă.

– Pe cine ați avut alături la Türkler?
– Pe antrenorul Liviu Ivasuc, de la Independența Baia Mare, și pe preparatorul fizic Vlad Nicoară, doi profesioniști adevărați.

Articol de Adi Dobre

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*