Anchetă epidemiologică în şcoli din trei localităţi prahovene

A.M.

În două unități de învățământ din Ciorani, precum și la școli din Cioceni (comuna Albești Paleologu) și Apostolache a început, vinerea trecută, o anchetă epidemiologică pentru depistarea eventualelor cazuri de TBC în rândul elevilor și al personalului didactic. Măsura a fost luată după ce o profesoară de muzică din Urlați, care a predat în cursul anului școlar trecut în aceste școli, a descoperit în vacanța de vară că suferă de TBC. În prezent, aceasta nu mai predă și urmează tratament, dar în instituțiile respective se efectuează o anchetă epidemiologică, sub îndrumarea dr. Adela Bolgiu, coordonator al programului TBC la nivel județean, care își desfășoară activitatea în cadrul dispensarului TBC din Ploiești, din cartierul Cina. O echipă formată din patru asistenți medicali din cadrul acestui dispensar a făcut deja teste elevilor și profesorilor din două instituții de învățământ din Ciorani și dintr-o școală din Cioceni, dar nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire, ne-a precizat dr. Adela Bolgiu. Urmează să se realizeze testări și la Apostolache. Familia profesoarei respective nu a contractat boala.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*