Andrei Enescu (ACS Poli): ”Ne-a prins foarte bine perioada de pauză”. Duminică de la ora 18, la FC Voluntari

Astăzi, la Botoșani și Cluj, începe faza pe grupe valorice a Ligii 1 de fotbal, cu o săptămână întârziere dat fiind ninsorile căzute de la sfârșitul lunii februarie, iar ACS Poli va intra în arenă duminică de la ora 18, în deplasare la FC Voluntari, într-un duel al vecinelor de clasament la egalitate de puncte înaintea celor 14 runde din play-out, de fapt pe ultimele două poziții fără eticheta baraj sau retrogradare. Avantajul lor este însă de numai 4 puncte față de nou-promovata Sepsi, antepenultima clasată, respectiv 6 față de Gaz Metan, prima de pe locul cu destinația Liga 2.

Faza pe grupe valorice a campionatului Ligii 1 a început așadar cu stângul, printr-o pauză, cu o amânare de o săptămână, însă caravana fotbalistică a elitei pornește la drum astăzi de la ora 18 în nord-estul țării prin duelul între prima și ultima clasată în play-out, AFC Botoșani și nou-promovata Juventus București, o dispută a ocupantelor locurilor 7 și 14, despărțite însă de numai 14 puncte în urma înjumătățirii zestrei din sezonul regular, ceea ce anunță 14 runde cu sufletul la gură.

Juventus București va fi a doua adversară a timișorenilor în turul grupei a II-a valorice, vineri 16 martie de la ora 18 tocmai la Voluntari, dar ACS Poli va juca mai întâi pe același gazon și duminică de la ora 18, în compania gazdelor sub bagheta lui Claudiu Niculescu, câștigătoare a finalei Cupei României în 2017 respectiv una dintre cele doar două grupări învingătoare tur-retur în sezonul regular contra celor de pe Bega, alături de FCSB.

Într-adevăr, ilfovenii se impuneau în tur la Ploiești prin unica reușită a lui Tudorie din cel de-al doilea minut de prelungiri și triumfau și luna trecută pe ”Dan Păltinișanu” cu 2-3 prin goluri marcate în minutele 8, 71 și 90, după ce elevii lui Grozavu, la debutul acestuia pe banca bănățenilor, răsturnau scorul prin reușitele lui Popovici și Artean din minutele 49 și 69.

Ultimul gol al timișorenilor l-a marcat în deplasare pe ”Ion Oblemenco” achiziția din iarnă Andrei Enescu, la a doua sa titularizare la ACS Poli în retur, prima ca integralist, mijlocașul referindu-se astăzi după prânz la deplasarea din weekend în Ilfov: ”Ne așteaptă un meci foarte greu, ne dorim să începem bine faza play-out și sperăm să obținem cât mai multe puncte, dacă nu toate cele 3, atunci măcar unul. Să reușim să facem jocuri bune, pentru a nu avea emoții pe viitor. Ne-a prins foarte bine perioada de pauză și am acumulat foarte mult în zilele acestea, dar am și avut o perioadă destul de grea, cu câte două antrenamente aproape în fiecare zi, dar ne-a prins bine, și sperăm să fim în formă maximă duminică, să scoatem cât mai mult din acest joc”.

Enescu, care debuta oficial la ACS Poli în deplasarea pierdută la Ploiești cu Sepsi, înlocuit fiind atunci cu Doman în minutul 72, după care a intrat în minutul 32 al jocului cedat acasă cu ieșenii, în locul lui Khubutia, rămânând în schimb pe bancă în partida de pe teren propriu cu FC Voluntari, a semnalat că ”este necesar să fim atenți cam la toate capitolele în meciul cu Voluntari, căci orice moment de neatenție poate să ne coste. E un adversar foarte experimentat, cu mulți jucători foarte buni, așa încât trebuie să ne concentrăm tot meciul, să scoatem maxim din fiecare ocazie ivită. Până acum, în meciurile din sezonul regular, ai mai pierdut, ai mai câștigat, dar se înjumătățeau punctele. De-acum însă orice punct e cu atât mai important, iar dacă obții două victorii la rând poți ajunge sus, pe când dacă pierzi două la rând, Doamne ferește, ajungi la retrogradare”.

ACS Poli începe așadar faza play-out cu două deplasări la Voluntari, înscriindu-se voluntar obligatoriu să revină cu puncte din Ilfov: ”O să fim atenți la toată echipa lor, care include jucători cu experiență și care din nimic pot crea orice situații periculoase. Cei 2 jucători, Daniel Benzar și Ivanovici, au făcut într-adevăr un meci bun în retur la Timișoara dar noi trebuie să ne facem jocul nostru, să vedem unde am greșit în partida cu ei, să nu mai facem aceleași greșeli, astfel încât să putem obține cel puțin un punct, dacă nu toate cele trei…”

”Este și normal că este mai diferit când începi faza play-out cu două jocuri în deplasare, dar sperăm să le depășim cu brio, luând deplasările pas cu pas, în încercarea de a obține maxim. Dacă nu, n-ar fi rău nici un egal, dar abia la sfârșit vom trage linia și vom vedea ce am reușit să facem…”, a mai spus autorul deschiderii scorului în minutul 50 al deplasării de la încheierea returului, la Craiova, 1-1 în urmă cu două săptămâni.

Programul etapei I în play-off și play-out plus clasamentele, pe coloana datelor tehnice.

The post Andrei Enescu (ACS Poli): ”Ne-a prins foarte bine perioada de pauză”. Duminică de la ora 18, la FC Voluntari appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*