Angajări de pile peneliste la Consiliul Judeţean Prahova, în paralel cu pregătirea disponibilizărilor masive de personal!

V. Stoica

Liberalii prahoveni își dau cu stângu-n dreptul, după ce au anunțat – prin vocea liderului lor oficial, Iulian Dumitrescu, actual președinte al autorității județene – că vor avea loc restructurări masive de personal în cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean Prahova, dar și că vor fi desființate două direcții din subordinea instituției.
Unii au apreciat anunțul făcut de Dumitrescu, alții – pe bună dreptate – s-au întrebat ce ascunde, de fapt, această schimbare subită a organigramei, într-un timp atât de scurt și fără o analiză temeinică a implicațiilor măsurilor anunțate!
Deja, lucrurile încep să se clarifice. Potrivit unor surse demne de încredere, în Consiliul Județean Prahova au început să apară personaje noi, angajate inclusiv pe funcții de conducere, prin detașare de la alte instituții publice din Ploiești sau din Capitală. Oameni cu experiență din cadrul Consiliului Județean Prahova au fost înlocuiți cu persoane venite din afara instituției și chiar și din afara județului Prahova.
Despre vicepreședintele Dumitru Tudone, adus de la Călărași, am mai vorbit, însă acum au început să curgă și micii funcționari, probabil pile de partid, despre care gurile rele spun că nu ar avea habar cum să rezolve sarcinile de serviciu…
Ce spunea Iulian Dumitrescu, cu mare tam-tam, în urmă cu o săptămână? Că a găsit la Consiliul Județean “o structură plafonată, cu mulți oameni fără chef de muncă, fără o cultură a obiectivelor, plină de pile de partid”.
Ei, cum vine treaba, domnule Iulian Dumitrescu? Înlocuiți pilele unora cu pilele partidului dumneavoastră, chiar înainte de a supune aprobării consilierilor județeni noua organigramă, prin care ați anunțat dispariția a 101 posturi?
Ca să nu mai vorbim despre ședințele de campanie ținute în cabinetul președintelui Consiliului Județean Prahova, așa cum însuși ministrul Justiției Cătălin Predoiu, adus de peneliști să candideze în fruntea listei pentru camera Deputaților de la Prahova, anunța pe data de 7 noiembrie.
Nefiind prahovean, probabil a crezut că ședința de campanie se desfășoară la sediul de partid și a postat pe facebook fotografia alăturată cu mesajul aferent.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*