Angajații care se vor autorecenza la recensământul din 2021 au dreptul la o zi liberă

Salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la recensământul din 2021, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, scrie Mediafax, potrivit Hotnews.
Ordonanța de Urgență nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 prevede ca persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode.
Dovada autorecenzării online se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării, conform documentului oficial, citat de Ziarul Financiar.
Astfel, angajatorii persoanelor care fac dovada autorecenzării on-line au obligaţia de a le acorda acestora ziua liberă. Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării.
Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de soluţia informatică funcţională pe site-ul recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ RPL2021.
În perioada iulie-noiembrie 2021 se desfăşoară, etapizat, recenzarea populaţiei şi locuinţelor. Ziua liberă, plătită, se acordă persoanei salariate, indiferent dacă aceasta a realizat autorecenzarea online pentru sine şi pentru alţi membri ai gospodăriei, sau pentru alte persoane.
În perioada august-septembrie 2021 se realizează colectarea online a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri – autorecenzarea online.
Această zi se adaugă celorlalte 15 zile libere legale din 2021.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*