Angajaţii Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare au primit tichetele de vacanţă. FOTO

Cei 195 de angajaţi ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare au primit tichetele de vacanţă. Sunt printre primii angajaţi ai unei unităţi medicale din ţară care beneficiază de aceste vouchere.

„Fără discriminare, fiecare dintre cei 195 de angajaţi ai spitalului a primit câte 29 de bonuri valorice a câte 50 de lei fiecare”, a precizat medic primar Sorina Bîrle, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare.

Angajaţii vor putea să-şi achite cu aceste bonuri sejururi în ţară şi au de unde să aleagă dintr-o listă de câteva sute de pensiuni şi hoteluri din toate judeţele ţării.

„Şi eu cred că voi alege să petrec câteva zile de vacanţă la Ocna Şugatag la noi în judeţ, la Felix şi la Ocna Dej”, a mai adăugat managerul.

Potrivit legii, se pot acorda tichete de vacanţă cu o valoare maximă a şase salarii de bază minime brute pe ţară dar numai de către unităţile profitabile. Potrivit celor spuse de Sorina Bîrle, angajaţilor de la Spitalul de Psihiatrie şi Boli Infecţioase Baia Mare li s-au acordat bonuri în valoare totală de 280.000 de lei.

Termene de acordare decalate

Tichetele de vacanţă acordate salariaţilor din mediul privat dar şi cel bugetar au fost promise încă de acum doi ani.

Şeful PSD anunţa în decembrie 2015 că de la 1 martie, fiecare bugetar va primi un tichet de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. Anul trecut însă, doar o parte dintre anagajaţii din sistemul privat au intrat în posesia acestor tichete.

Ministrul Turismului a declarat la începutul acestui an că cel târziu de la 1 iulie, angajaţii din sistemul public vor primi un tichet de vacanţă.

“Tichetele acordate angajaţilor noştri sunt aferente perioadei septembrie 2017 – decembrie 2018”, a punctat Sorina Bîrle.

Dacă toţi bugetarii din România ar primi un singur tichet de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, atunci efortul bugetar se ridică la circa 1,72 miliarde de lei, adică circa 383 de milioane de euro, arată statisticile. Peste 1,19 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice la sfârşitul lunii noiembrie 2016, arată datele Ministerului Finanţelor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*