Antal crede că presiunea este pe FCSB în meciul de la Arad: „Sunt afectați, dar și mai motivați ținând cont că le-au mai rămas doar competițiile interne”

Duminică, FCSB vine la Arad să dea piept cu UTA, după eliminarea rușioasă suferită contra kazahilor de la Karagandy. Liviu Antal a fost titular în partida contra „roș-albaștrilor” din returul sezonului trecut, pierdută cu 0-1 la Arad, iar acum caută revanșa, sub forma punctelor pentru echipa sa.

Optarul „Bătrânei Doamne” consideră că presiunea este pe formația bucureșteană, cu atât mai mult cu cât a părăsit pe ușa din dos Conference League. „Va fi un meci greu, un meci așteptat de toată lumea. Din punctul meu de vedere presiunea e pe ei, le-au rămas doar competițiile interne. Au ieșit din cupele europene, cu siguranță se vor focusa pe campionatul intern. Cu siguranță i-a afectat meciul de aseară, dar asta cred că îi va și motiva. Ținând cont că au ratat o calificare, vor încerca să vină aici să câștige, să spele cumva rușinea. Nu trebuie să ne concentrăm pe ceea ce au făcut ei în ultimul meci, noi trebuie să încercăm să ne facem jocul, să facem un meci bun și – bineînțeles – să scoatem un rezultat bun. FCSB este o echipă imprevizibilă, au jucători cu o calitate individuală bună, pot oricând să prindă o zi fantastică, precum la meciul cu Craiova, sau una mai puțin bună. Pentru noi este important să jucăm fotbalul pe care ni-l dorim și să punem în practică ceea ce exersăm zilnic la antrenamente”, susține Antal.

La Pitești, în etapa trecută, faza singurului gol al meciului a pornit de la experimentatul mijlocaș ofensiv. Liviu Antal a recuperat un balon din picioarele unui adversar, a dezvoltat rapid faza, iar în momentul finalizării de efect, cu călcâiul, al lui Dangubic și el se afla în careu, poate într-o poziție și mai bună decât cea a croatului. „Tot timpul aștept pase, sunt un jucător de atac. Am fost surprins de execuția lui, dar plăcut.” În minutul 73, Antal a ieșit de pe teren, acuzând o accidentare: „Am avut o problemă medicală la genunchi, pe zi ce trece sunt mai bine. Am început antrenamentele normale, sper să fiu apt la ora meciului”

Deși UTA s-a despărțit de mai mulți atacanți în această vară și l-a adus doar pe croatul Dangubic, Antal a jucat în debutul acestui sezon tot în banda dreaptă, unde are mai mulți „rivali” pe post: „Concurența e binevenită, ne obligă să dăm maximum din ceea ce putem. Atâta timp cât va fi concurență, cu siguranță că vom fi toți la un nivel ridicat.”

Toate cele trei echipe românești au părăsit ieri UEFA Europa Conference League. Dacă Sepsi s-a prezentat onorabil la debutul în cupele europene, fiind învinsă la penalty-uri de Spartak Trnava, o echipă apropiată ca valoare, FCSB și CSU Craiova s-au făcut de râs cu kazahii de la Karagandy, respectiv albanezii de la Laci. „Nu este vorba doar despre valoarea campionatului, cred că țara noastră a ajuns în momentul acesta în care nu mai scoate prea mult capul în Europa. A fost o zi neagră pentru fotbalul românesc, din păcate. Domnul Hagi a spus acum câțiva ani că trebuie să ne trezim, pentru că altfel vom ajunge în astfel de momente și, din păcate, s-a adeverit. Atâta timp cât nu se investește, e clar că nivelul va scădea în continuare” e de părere Antal, care în cariera sa a evoluat inclusiv în grupele UEFA Champions League, după titlul câștigat cu Oțelul.

Cele aproximativ 3000 de bilete scoase inițial la vânzare pentru partida de duminică s-au epuizat în doar o oră și jumătate. „Este un lucru minunat că biletele s-au vândut atât de repede. Atâta timp cât joci cu publicul alături de tine, cu un stadion cât mai plin, este extraordinar. Ne bucurăm că oamenii sunt din nou lângă noi. Și la primul meci a fost o atmosferă senzațională, fotbalul fără spectatori nu are farmec. Este irelevant dacă unii spectatori vin să o vadă pe FCSB, noi trebuie să ne facem treaba și la sfârșit să îi mulțumim.”

Antal a disputat în total 14 partide contra FCSB-ului, în tricoul echipelor Oțelul Galați, FC Vaslui, Pandurii Târgu Jiu și UTA. Palmaresul său este de patru victorii (inclusiv în Supercupa României din 2011), un egal și 9 înfrângeri.

0
0

Articolul Antal crede că presiunea este pe FCSB în meciul de la Arad: „Sunt afectați, dar și mai motivați ținând cont că le-au mai rămas doar competițiile interne” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*