Antrenament pentru Maccabi. CFR Cluj s-a distrat cu Clinceniul, iar trei jucători au motiv de sărbătoare

CFR Cluj a făcut scor în deplasarea de la Voluntari cu Academica Clinceni, din etapa a doua a Ligii 1, 4-1, după un joc controlat autoritar.

Trei dintre cei patru marcatori ai feroviarilor au bifat prima reuşită în tricoul alb-vişiniu, Mike Cestor izbutind acest lucru chiar la primul meci pentru CFR.

Cu şase jucători noi în primul 11 faţă de meciul cu Astana, feroviarii au marcat două goluri în patru minute pe durata primei reprize. Cestor şi Costache au făcut 2-0 până în minutul 15, iar învingătoarea nu mai era deloc pusă sub semnul întrebării. Tânărul Itu a înscris al treilea gol în prelungirile primei părţi, după care Clinceniul a rămas în inferioritate numerică.

Răuţă a văzut al doilea galben, iar meciul, oricum lejer pentru CFR, a devenit un antrenament util în perspectiva partidei cu Maccabi Tel Aviv. Intrat în locul lui Itu, Luis Aurelio a marcat apoi şi el primul său gol pentru CFR, doar scorul rămânând singura necunoscută până la finalul partidei.

Petrila putea să intre şi el pe lista marcatorilor în premieră pentru CFR Cluj, dar tânărul jucător al ardelenilor a ratat o şansă uriaşă, iar scorul final a fost stabilit de Dobrescu, în prelungiri. CFR Cluj s-a impus cu 4-1 şi se pregăteşte acum pentru meciul cu Maccabi Tel Aviv, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Academica Clinceni

Au mai intrat: Paţurcă, Vojtus, Esteves. Antrenor: Ilie Poenaru

CFR Cluj

Au mai intrat: Luis Aurelio, Pereira, Petrila. Antrenor: Dan Petrescu

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*