Aparatura medicală cumpărată de spitale din Prahova ar putea fi decontată din fonduri europene

Violeta Stoica

Investițiile făcute în ambulatoriile de specialitate din mai multe spitale prahovene, dar și aparatură medicală cumpărată deja în unitățile de primiri urgențe din județele Prahova și Ialomița, vor putea fi decontate cu ajutorul unor proiecte depuse spre finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Consiliul Județean Prahova a adoptat, la începutul acestei săptămâni, două hotărâri care vizează aceste variante de finanțare, ceea ce înseamnă că acolo unde nu au fost finalizate investițiile în ambulatoriile de specialitate sau în unitățile sau compartimentele de urgențe, există posibilitatea de a se primi înapoi banii cheltuiți.
Cele două acorduri de parteneriat cu Ministerul Sănătății vor trebui să fie semnate de către toți viitorii parteneri – autoritățile județene și locale, dar și de către beneficiarii direcți ai finanțării, respectiv de către reprezentanții spitalelor în cauză.

Modernizarea ambulatoriilor de specialitate din cadrul unor spitale prahovene va putea fi decontată ca urmare a parteneriatelor semnate de Ministerul Sănătății cu autorități județene sau locale și, implicit, cu unități medicale cu paturi care au realizat lucrări sau au 3-aefectuat achiziții de aparatură medicală în ultima perioadă de timp, dar care nu au finalizat încă proiectele de reabilitare sau de înlocuire a aparaturii.
Proiectul „Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația judeţului Prahova”, are valoarea totală 5.930.798,56 lei (TVA inclusă), din care se mizează pe o finanțare nerambursabilă de 5.812.182,72 lei și o cofinanțare a beneficiarilor, de 2%, în valoare de 118.615,84 lei, contribuția proprie a județului Prahova urmând să fie de 100.000 de lei, restul fiind asigurat de partenerii din proiect, respectiv de unitățile medicale Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul Municipal Ploieşti, Spitalul Văleni, Spitalul de Pediatrie Ploieşti, Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Azuga, Spitalul Orăşenesc Sinaia şi Spitalul de Boli Pulmonare Breaza.
Potrivit hotărârii date de consilierii județeni, sunt eligibile cheltuielile efectuate deja pentru achiziţia unor dotări cu echipamente, mijloace fixe şi obiecte de inventar de natură 3-bmedicală sau nemedicală (conexe actului medical), lucrări de reabilitare, extindere, modernizări, în cadrul ambulatoriilor de specialitate ale spitalelor respective.
Un al doilea parteneriat cu Ministerul Sănătății vizează un proiect în colaborare cu județul Ialomița, respectiv “Îmbunătățirea accesului populației din județele Prahova și Ialomiţa la servicii medicale de urgență”, cu valoarea totală de 15.465.420,64 lei (TVA inclusă), din care finanţarea nerambursabilă se va ridica la 15.156.112,30 lei, iar cofinanțarea beneficiarilor – la 309.308,34 lei, contribuția județului Prahova de 2% ridicându-se la 100.000 de lei.
Și în cazul acestui parteneriat se intenționează să fie decontate din fonduri europene investiţiile făcute în cadrul unităților/compartimentelor de primiri urgențe de la Spitalul Judeţean din Ploieşti, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul de Pediatrie Ploieşti, Spitalul Orăşenesc Sinaia, respectiv din județul Ialomița – Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, Spitalul Municipal Urziceni, Spitalul Municipal „Anghel Saligny” Feteşti şi Spitalul Orăşenesc Ţăndărei.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*