Apostu, despre implicarea la UTA: „E normal să intermediez majoritatea transferurilor, clubul a atras aproape 2 milioane de euro pe performanță sportivă”

Din momentul în care clubul UTA a mers pe mâna lui Laszlo Balint și a impresarului său, Bogdan Apostu, linia transfeurilor a fost cât se poate de clară. La Arad au sosit în special fotbaliști reprezentanți de Apostu, fie că vorbim despre sezonul promovării în Liga a 2-a, dar și în cele două perioade de mercato de pe scena primului eșalon.

Nu mai departe de această iarnă, în „alb-roșu” au ajuns Roger Junior Rodrigues Figueira, Modestas Vorobjobas, Liviu Antal, Haralambie Mociu și Albert Voinea, toți fotbaliști pentru care Bogdan Apostu garantează. Totodată, impresarul care a evoluat în trei perioade la UTA pe postul de atacant (2004-2005, 2006-2007 și 2013-2014) susține că e normal ca el să dețină un anumit „monopol” la transferuri, atâta timp cât rezultatele vorbesc de la sine. „Când am venit la UTA în 2019, echipa era foarte jos în clasament, în Liga a 2-a. Eu am vorbit clar cu conducerea UTA-ei, mai precis cu domnul Alexandru Meszar și i-am spus că îmi doresc să vin cu Laszlo Balint și ne asumăm reconstrucția echipei. Totodată, i-am spus dânsului că, dacă UTA nu va fi pe primele două locuri la finalul turului în Liga a 2-a, vom pleca fără niciun fel de pretenții și tot așa dacă echipa nu promova în Liga 1. Într-un an și jumătate de zile, UTA a ajuns de pe locul 13 în Liga 2-a pe locul 8-9 în Liga 1, la trei puncte de play-off și astăzi clubul a atras și atrage în jur de două milioane de euro datorită performanței sportive. Așadar, nu văd nimic anormal în faptul că eu sunt cel care intermediază majoritatea transferurilor la UTA”, a spus Apostu la ProSport Live.

De altfel, într-un interviu dat la finalul anului trecut, Alexandru Meszar e mulțumit de „rețeta” aleasă în urmă cu un an și jumătate. „Suntem foarte mulțumiți de staff-ul tehnic condus de Laszlo Balint și de munca depusă de impresarul Bogdan Apostu. Nu am avut niciodată gânduri de a ne despărți. Am plecat la un drum împreună, am trecut peste multe obstacole împreună, am promovat în Liga I, obiectivul este menținerea, într-un an special, având în vedere și contextul pandemic, fără perioadă de pregătire între sezoane, fără timp de a căuta jucători. Între Liga II și Liga I am avut la dispoziție doar zece zile de a face echipă și să ne organizăm. Acum vom avea, la fel, doar câteva zile între tur și retur. Nu se pune problema schimbării staff-ului. Clubul UTA nu schimbă antrenorii cum o fac alte echipe, noi construim, acordăm timp și avem răbdare. Continuitatea la noi este tradiție”, a afirmat, recent, conducătorul „Bătrânei Doamne”.

În fine, la emisiunea ProSport Live, Bogdan Apostu a vorbit și despre transferurile jucătorilor săi pe axa UTA – Rapid: „Alex Ioniță a ajutat foarte mult în anul promovării, a contribuit decisiv, chiar. A fost providențial, a avut prestații bune în meciuri importante, precum acel 3-0 cu Petrolul din finalul anului 2019 sau la partida de la Pitești, în urma căruia echipa a promovat în  Liga 1. Însă, odată cu venirea la Arad unor fotbaliști cu CV-uri importante, precum Antal, care în trei ani de zile a marcat peste 50 de goluri în Lituania, la Zalgiris, era greu să mai prindă prea multe minute la UTA. Să se înțeleagă, nu l-a dat nimeni afară de la UTA, doar că având pe masă și oferta de la Rapid, pe lângă multe altele, de altfel, fotbalistul a decis că e mai bine și pentru el să se întoarca acasă. A ales cu sufletul, până la urmă. Același lucru e valabil și pentru Ursu. La mijloc a venit brazilianul Roger, campion al Letoniei, era greu și pentru el să mai joace foarte mult. Acum, cu Ioniță, Ursu și Moldovan și el un portar tânăr, talentat, Rapidul are șanse foarte bune de promovare”. 

În această iarnă, UTA a operat cinci transferuri, între care trei cu pretenții de titulari, urmând ca la Arad să mai ajungă un fundaș lateral.

0
0

Articolul Apostu, despre implicarea la UTA: „E normal să intermediez majoritatea transferurilor, clubul a atras aproape 2 milioane de euro pe performanță sportivă” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*