Aproape două sute de controale efectuate de pompierii prahoveni pentru verificarea modului în care sunt respectate normele de prevenire a incendiilor

F. T.

În cursul lunii noiembrie a.c., angajaţíi Inspecţíei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova au efectuat 183 de controale la agenţi economici şi instituţii din judeţ.
Totodată, în scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, premergător Sărbătorilor de Iarnă, personalul instituţiei a derulat şi va derula în continuare activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la categoriile de obiective unde este preconizat un aflux mare de persoane, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, precum și la spații comerciale de tipul supermarketuri, mall-uri sau hipermarket-uri.
Revenind la cele 183 de acţiuni de control, reprezentanţii ISU Prahova precizează:” În urma verificărilor din luna noiembrie au fost depistate 124 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, dintre care 48 au fost înlăturate pe timpul desfășurări acestor acțiuni. Pe de altă parte însă, ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de Prevenire a aplicat amenzi în cuantum de 22.500 lei.
Principalele deficienţe au constat în neasigurarea funcţionării optime a mijloacelor tehnice de primă intervenţie (stingătoare), executarea lucrărilor de modernizare fără solicitarea autorizației de securitate de incendiu, neasigurarea marcării complete a tuturor căilor de acces şi evacuare cu indicatoare de securitate, instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficienţe de ordin organizatoric etc”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*