Aproximativ 18.000 pachete cu ţigări de contrabandă,  confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări desfășurate la frontiera de nord, aproximativ 18.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

În data de 3 august 2017, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul S.P.F. Vicovu de Sus a observat, în zona de frontieră, pe direcția localității Vicovu de Sus, jud. Suceava, mai multe persoane care transportau colete voluminoase, spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea acestora, efectuând somațiile legale prin voce și, deoarece acestea nu s-au oprit, au fost trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Persoanele au abandonat coletele și au fugit spre linia de frontieră, întorcându-se pe teritoriul statului vecin.

Imediat, polițiștii de frontieră au informat autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi verificare a zonei.

În urma cercetării în comun a zonei, autoritățile de frontieră din Ucraina ne-au informat că pe partea lor, în apropierea frontierei, au reținut 9 cetățeni ucraineni.

Coletele abandonate pe teritoriul României au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 13.960 pachete țigări, în valoare de 163.300 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

În aceeași zi, un echipaj din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului, ITPF Maramureș, pe timpul executării misiunii de supraveghere  și control a frontierei de stat a descoperit, abandonate în zona de frontieră, mai multe colete ce conțineau țigări de contrabandă. Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.000 pachete de țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 46.800 lei,  au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*