Aproximativ 18.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au desfăşurat în zona de responsabilitate, în ultimele 24 de ore, mai multe acțiuni în vederea combaterii contrabandei cu ţigări, în urma cărora au descoperit şi confiscat aproximativ 18.000 pachete țigări, în valoare de 196.974 lei, marfă ce urma să fie comercializate pe piaţa neagră de desfacere din zonă.         

În data de 14 aprilie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, județul Maramureș, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară cetățeanul român Ioan. N., în vârstă de 42 ani, din județul Maramureș, la volanul unui autoturism marca Renault, înmatriculat în România.

Existând suspiciuni că acesta transportă țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali, însoțiți de câinele de serviciu Pebana, au efectuat un control amănunțit asupra mașinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal în mai multe spații special amenajate, în podul pedalier și în portbagajul autoturismului, cantitatea de 1.754 pachete de țigări, marca Marlboro, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 8.174 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei de către autoritatea vamală, iar autoturismul, în valoare de 7.000 lei, folosit la transportul țigărilor a fost confiscat, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Tot ieri, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației a fost demarată o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 21.00, un echipaj mobil al poliției de frontieră a efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localității Falcău, jud. Suceava, a unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Marea Britanie.

Conducătorul auto nu a oprit la semnalele efectuate de către echipaj, virând brusc spre polițistul de frontieră intenționând să-l lovească, după care și-a continuat deplasarea în mare viteză.

În vederea imobilizării autoturismului și reținerii șoferului, polițistul de frontieră a executat un foc de avertisment înspre pneurile autoturismului, însă nici de această dată conducătorul auto nu a oprit.

S-a trecut la urmărirea mașinii în cauză, iar după aproximativ un kilometru polițiștii de frontieră au descoperit autoturismul abandonat în albia râului Suceava, observând în interiorul acestuia mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

Polițiștii de frontieră au procedat la monitorizarea zonei în vederea reținerii șoferului, iar autoturismul cu țigări a fost transportat la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.740 pachete, marca Marble, în valoare de 43.700 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Autoturismul folosit la activitatea infracțională, în valoare de 5.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului până la finalizarea cercetărilor.

În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au descoperit în zona de responsabilitate, abandonate, pe raza localității Teceu Mic, jud. Maramureș, 12 colete voluminoase ce conțineau țigări provenite din contrabandă.

Baxurile au fost transportate la sediul sectorului, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 6.000 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 70.200 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

În data de 14 aprilie a.c., polițiștii de frontieră  din cadrul ITPF Sighetu Marmației și STPF Maramureș au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.30, pe un drum forestier de pe raza localității Crasna Vișeului, jud. Maramureș, au fost observate două persoane care transportau în spate mai multe colete voluminoase.

S-a procedat la somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite. Pentru reținerea persoanelor, polițiștii de frontieră au executat un foc de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, conform procedurilor legale, însă nici de această data persoanele în cauză nu s-au oprit.

S-a trecut la monitorizarea zonei în vederea reținerii persoanelor care au fugit, iar la fața locului au fost descoperite 4 colete cu țigări, de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii baxurilor, a rezultat cantitatea de 1.980 pachete țigări, marca Marble, în valoare de 23.100 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor care au fugit de la fața locului, precum și a documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului, jud. Maramureș au descoperit, în zona de responsabilitate, abandonate, 9 colete voluminoase ce conțineau țigări provenite din contrabandă.

Baxurile au fost transportate la sediul sectorului, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.430 pachete țigări, mărcile Marble și Jin Ling, în valoare de 51.800 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a celor vinovați.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*