ARAD | AJF Arad a organizat cupa “Micul fotbalist”

În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal, cu spijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Şcolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu”, s-a desfăşurat la Arad Cupa “Micul fotbalist”, întrecere rezervată copiilor sub 8 ani.

Au fost prezente nouă echipe de băieţi și două de fete, miza fiind şi calificarea la turneul regional al Cupei Tymbark, categoria Under 8.

Au rezultat partide atractive, oficiate de Gabriel Hărduţ şi Marius Vîlceanu, iar de organizare s-a ocupat profesorul Flavius Stoica, un împătimit al fotbalului juvenil.

Iată ierarhiile finale:
Fete: 1.Școala Gimnazială Șimand, 2.Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad. Lotul campioanelor din Şimand: Diana Balaban, Andreea Balaban, Alexia Cordoș, Alexandra Năsui, Romina Malița, Sofia Milaș. Profesori: Daniel Mărcuș și Liviu Borlea.

Băieți: 1.Liceul Național de Informatică Arad, 2.Școala Gimnazială „Aurel Iancu” Arad, 3.Liceul Tehnologic Vinga. Lotul campionilor de la LNI: David Burtă, Sanders Fricățel, Cătălin Bociort, Victor Anghel, Adrian Cean, Rareș Mârne, Artur Stoica, Dominic Drăucean, Andrei Barta, Mihai Oprea, Stanislav Fricățel, Marian Năsui. Profesori: Bogdan Anghel, Adrian Petruț, Mihaela Socaci.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de profesorul Paul Barta, inspector de specialitate ISJ Arad şi de profesorul Flavia Frăţilă, director Şcoala Gimnazială “Aurel Vlaicu”, toţi copii primind medalii de participare, iar cei mai buni au fost răsplătiţi şi cu trofee.
Calendar încărcat

“Toate acţiunile organizate în acest an în fotbalul judeţean se desfăşoară sub deviza Arad – 120 ani de fotbal în România, având susţinerea partenerilor noştri, Consiliul Judeţean Arad, Primăria Arad şi Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad. Calendarul competiţional la nivel juvenil este unul foarte încărcat, cu multe competiții precum Campionatul străzilor şi a Cartierelor, Cupa Iepuraşul Football Dream, Arad Kids Cup, Aurel Vlaicu Cup, Children’s Day Football Cup, Junior Cup Grassrouts Mixt, Arad Cup-Campionat şcolar judeţean, Nicholas Indoor Cup şi Cupa Moş Crăciun. Toate acestea, din dorinţa de a atrage cât mai mulţi copii spre practicarea sportului rege”, a declarat preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*