ARAD | Președintele AJF Arad, Adrian Lucaci, premiat pentru contribuțiile aduse dezvoltării fotbalului arădean

A devenit deja o tradiţie ca, în fiecare an, la finalul lunii august, cu ocazia Zilelor Aradului, administraţia locală să ofere o serie de distincţii unor personalităţi ale urbei din diferite domenii de activitate.

Printre laureaţii acestui an, la categoria sport, s-a aflat și Adrian Lucaci, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad. Acesta a fost recompensat cu Titlul de Excelenţă în domeniul sportului, pentru activitatea sportivă marcantă şi contribuţia adusă la dezvoltarea fotbalului arădean.

În 2014, când a fost ales preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci a găsit o moştenire grea, insolvenţă şi faliment fiind cele mai rostite cuvinte în „familia” fotbalului arădean. Ambiţios, sprijinit de autorităţile locale şi de Federația Română de Fotbal, a izbutit să scoată AJF-ul de pe minus într-un timp record şi să crească. Astăzi, în al doilea său mandat în fruntea sportului rege judeţean, Adrian Lucaci se bucură de respectul şi admiraţia multor preşedinţi de AJF-uri din ţară, Aradul fiind dat exemplu pozitiv în multe situaţii, datorită numărului de echipe participante în cele trei eşaloane, dar şi a competiţiilor organizate, multe în premieră pentru fotbalul românesc.

Are meritul incontestabil de a fi „pionierul” multor acţiuni fotbalistice judeţene, precum şi cel care a dat „tonul” manifestărilor dedicate celor „120 de ani de fotbal în România”, un proiect de suflet, care scoate în evidenţă rolul Aradului în dezvoltarea sportului rege în spaţiul danubiano-pontic.

Aradul este cunoscut ca o capitală politică a Marii Uniri și mă gândeam ce frumos ar fi ca acest oraș de elită să se poată numi capitală și când vine vorba despre sport, mai ales de fotbalul românesc. Asta îmi doresc din funcția pe care o ocup. Oficial vorbind fotbalul românesc s-a născut pe meleagurile noastre și a rămas în familia Aradului ca un membru de bază, de valoare și, cultivat cu dragoste, a ajuns să aibă în timp tradiție și un loc aparte în inimile arădenilor” – a declarat preşedintele Adrian Lucaci, la momentul primirii Titlului de Excelenţă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*