Arădeanul Man nu a putut ajuta România să obțină mai mult de un punct la Skopje, utistul Baravykas nu a jucat pentru Lituania în „dușul rece” din Italia!

Echipa națională a României a remizat cu reprezentativa Macedoniei de Nord la Skopje, scor 0-0, în preliminariile CM 2022 și nu reușește să profite de pasul fals făcut de Armenia cu Liechtenstein, 1-1. Pe de altă parte, „tricolorii” fac 10 pucte după al doilea calup de meciuri în Grupa J și păstrează șanse de calificare.

Cu arădeanul Dennis Man pe teren tot meciul , echipa lui Mirel Rădoi a jucat modest în special în prima oră, după care a mai mișcat ceva, dar fără a-și crea ocazii importante de gol. Raportul final al șuturilor pe poartă a fost 6-2 pentru  echipa gazdă, astfel că românii se pot declara mulțumiți cu rezultatul final.

Cu punctul obținut la Skopje, România ajunge la un total de 10 după 6 etape. „Tricolorii” sunt pe 3 în grupă, având 5 puncte sub Germania și unul sub Armenia, dar unul peste Macedonia de Nord.

Baravykas a rămas pe bancă în Italia

Tot în această seară, utiștii au fost direct interesați de meciul Italia – Lituania, din Grupa C. Și nu prin prisma rezultatului, ce i-a fost favorabil campioanei europene (5-0), ci a fundașului Rolandas Baravykas, titular și integralist în precedentele două confruntări ale lituanienilor. De această dată, însă, selecționerul Tomas Razanauskas nu l-a utilizat deloc pe apărătorul arădenilor, care are ceva șanse să se afle pe teren cu Rapidul vineri seară, în cadrul etapei a 8-a a Ligii 1. În calcul mai intră doar oboseala ce o va acumula pe drum „Bara”, dar mai ales faptul că, probabil Laszlo Balint a pregătit tactica cu giuleștenii cu rusul Shlyakov în primul „11”. De altfel, tocmai pentru că Baravykas a avut meci oficial cu Lituania în această seară, clubul UTA a cerut LPF-ului mutarea derby-ului cu giuleștenii pentru o altă dată, dar fără sorți de izbândă.

FOTO: Cristian Preda (gsp.ro)

0
0

Articolul Arădeanul Man nu a putut ajuta România să obțină mai mult de un punct la Skopje, utistul Baravykas nu a jucat pentru Lituania în „dușul rece” din Italia! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*