Arădeanul Marius Copil reia colaborarea cu Andrei Pavel

După ce au încetat colaborarea în urmă cu câteva luni, Andrei Pavel şi Marius Copil au decis să lucreze din nou împreună. Racheta nr. 1 a naţionalei masculine a făcut anunţul printr-o postare pe pagina personală de Facebook: ”Începând din această săptămână, am reluat colaborarea cu Andrei Pavel. Un antrenor din a cărui experienţă mai am foarte multe de învăţat şi care m-a ajutat mult. Sunt convins că vom face echipă foarte bună împreună”, este mesajul lui Marius Copil, aflat în acest moment pe locul 81 în clasamentul ATP de simplu.

Copil şi Pavel au lucrat împreună 7 luni, perioada fiind cea mai bună din întreaga carieră a sportivului arădean. Acesta a jucat o finală ATP, la Basel în faţa lui Roger Federer, şi a urcat până pe locul 60 în lume. În lunile în care nu au colaborat, Marius Copil a cunoscut evoluţii mai puţin convingătoare, reuşind doar 4 victorii în primul tur al turneelor la care a luat startul.

Bilanţul lui Marius Copil în 2019 e de 5 victorii și 14 înfrângeri.

0
0

Articolul Arădeanul Marius Copil reia colaborarea cu Andrei Pavel apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*