Aradul luptă pentru medalii la Naţionalele de beach-volley de la Mamaia

Nu mai puţin de 11 echipe reprezentând cluburi arădene, sau cu arădeni în componenţă, vor evolua la Campionatul Național de volei de plajă programat pe plaja Blanco by Bavaria Blu din Mamaia, între 16 şi 22 august. Iar la masculin, Aradul are pretenţii chiar la medalii, cum de altfel s-a întâmplat la precedentele ediţii. Printre cei cu şanse să urce pe podium se numără Sergiu Gligor şi Andrei Crișan, de la Westar Arad, vicecampioni la precedenta ediție, din 2019, dar și Cătălin Lelea şi Emil Lung, de la CS FAN Arad, primul medaliat cu bronz în 2019.

CS ProVolei Arad va fi prezentă cu patru echipe masculine, respectiv una și „jumătate” la feminin, perechea Ioana Ban (ProVolei) – Ioana Radu (Dinamo București) fiind recenta câștigătoare a Fan Tour Open Junior, turneu desfășurat la Arad. Aşadar, se anunţă o săptămână viitoare fierbinte pe nisip, sportivii arădeni încercând să cucerească litoralul!

0
0

Articolul Aradul luptă pentru medalii la Naţionalele de beach-volley de la Mamaia apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*