Arbitru controversat la FCSB – UTA: „Știe tot Piteștiul că e fan declarat al Stelei”

UTA se află în fața meciului cu liderul campionatului Ligii 1, având de apărat un parcurs imaculat în meciurile din deplasare. Arădenii nu au pierdut niciun meci oficial pe terenuri străine în 2020, în timp ce FCSB vine după șase victorii la rând.

Comisia Centrală a Arbitrilor a optat la acest meci pentru Cătălin Popa, un „central” destul de nesigur și controversat, despre care, de exemplu, Danuț Matei, fostul tehnician al lui Gaz Metan Mediaș, spunea în urmă cu cinci ani: „Un arbitru despre care știe tot Piteștiul că e fan declarat al Stelei nu poate arbitra un asemenea meci. Toți prietenii lui știu că e fan înfocat. Trag un semnal de alarmă acum. Nu știu cum ar putea să fie imparțial un asemenea arbitru”.

Cătălin Popa va arbitra meciul cu numărul 102 în Liga 1, iar cu „Bătrâna Doamnă” nu s-a întâlnit niciodată pe teren. Doar la marginea lui, din postura de rezervă, în noiembrie 2008, la un Mioveni – UTA 5-0, în anul coborârii arădenilor în Liga 2-a. Sâmbătă seara (cu începere de la ora 21,30), piteșteanul va fi ajutat la cele două linii de Daniel Mitruţi (din Craiova) şi de bucureșteanul Vlad Bârleanu. Rezerva „fluierașilor” e tot din Capitală – Bogdan Dumitrache. Notele vor fi date de Irina Mîrț, stabilită tot în București.

0
0

Articolul Arbitru controversat la FCSB – UTA: „Știe tot Piteștiul că e fan declarat al Stelei” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*