Armăsarul ”Bădie” recidivează

Marian Dima

”Premiul de Toamnă” – principala cursă a reuniunii de trap de duminică, găzduită de Hipodromul Ploiești, a revenit armăsarului ”Bădie VF”, același care își adjudecase și ”Premiul Agriculturii”!badie b 82
Întrecerea, cu nu mai puţin de zece cai la start, a fost una echilibrată, Bădie VF câștigând duelul cu Beatrice VF şi Famous Foto , adjudecându-și cupa destinată câștigătorului şi premiul de 1440 de lei.
În celelalte curse ale ante-penultimei reuniuni din 2017, s-au impus armăsarul Velmir (Premiul Nedelcu), iapa Histoire D’Inverne (Premiul Orologiu), armăsarul Power Nobel (Premiul Ortoza) şi iapa Stone Capes Judi (Premiul Olimp). Din nou, în câteva curse, numărul cailor descalificați a fost mare, astfel că au fost premii în care doar 3 din 6 participanți au ajuns la… linia de sosire (în Premiul Nedelcu și Orologiu)!
Un alt fapt de remarcat este că doi dintre driverii experimentați de pe hipodrom, Tibi Nan și Adrian Marciu, au ”luat vacanță” în 2017, plus în prima cursă din anul viitor, ei fiind suspendați pentru următoarele trei reuniuni.
Următoarea reuniune oficială de trap va avea loc peste două săptămâni, duminică, 10 decembrie, şi va propune două curse semiclasice de interes: Premiul Hambletonian (rezervat celor mai buni cai de 2 şi 3 ani) şi, mai atractiv, Criteriul de Fond, care reprezintă proba de rezistenţă a întrecerilor de pe Hipodrom, rezervată cailor în vârstă de 4 ani şi mai mari şi programată să se desfăşoare pe o distanţă de 3800 de metri.

Lucică vrea “ordine”

Consilierul directorului Clubului Sportiv Municipal –Lucian Rădulescu a “intrat în pâine”, fiind detaşat să organizeze şi optimizeze activitatea de pe Hipodrom, unde, lucrurile sunt departe de a fi la nivelul dorit. Adjunctul lui Silviu Crângaşu spune că va încerca să “ducă la cote de normalitate” activitatea de pe Hipodrom, unde prima impresie a fost accea că “unii se comportă ca şi cum ar fi moşia lor. Nu trebuie folosită politica drept pretext de nimeni, nu are legătură cu nimic din ceea ce se întâmplă în activitatea de zi cu zi. Cine vrea să rămână la Hipodrom trebuie să muncească bine,nu contează altceva” – spune Rădulescu.”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*