Arta, ca o binecuvântare

Luiza Rădulescu Pintilie

Într-un timp în care se dovedeşte a fi cu mult, mult mai uşor să vedem ceea ce ne desparte decât ceea ce ne-ar putea aduce laolaltă, continui să cred că arta are în ea forţa de a apropia, de a zidi punţi către ceilalţi, de a face privirile să se uite în aceeaşi direcţie şi inimile să bată în armonie. Şi cu atât mai valoroasă mi se pare a fi arta care iese din atelier şi din sala de expoziţie şi se înfăţişează străzii, comunităţii, oamenilor de cele mai diverse vârste şi preocupări. Poate că o zi, două, nimeni nu va încetini pasul din alergătura cotidiană şi nimeni nu va întoarce privirea , dar am toată încredinţarea că într-o zi întâlnirea va avea loc !Mai ales când cel care deschide primul uşa e artistul spre a-şi primi în ospeţie vizitatorii, spre a-i întâlni exact acolo unde e viaţa lor, iar uneori chiar spre a-i ajuta să se apropie de artă, să o descopere, să afle cum le poate înfrumuseţa existenţa. Exact ceea ce a reuşit să facă artistul plastic Mihaela Ilie prin două recente proiecte care depăşesc graniţa artei, însemnând nu numai frumuseţea şi lumina din lumea culorilor, ci şi frumuseţea şi lumina comuniunii şi ale comunităţii. Reîntoarsă din Prahova pe meleagurile clujene unde s-a născut şi s-a format ca artist, legată şi mai strâns de universul artistic după ce destinul a încercat-o greu prin pierderea soţului, cunoscutul medic Dumitru Ilie, care a coordonat secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti, pictoriţa Mihaela Ilie face din arta sa, îngemănată cu frumuseţea şi profunzimea interiorului său omenesc, acea zidire de punţi sufleteşti către ceilalţi. Pentru o vreme, a susţinut la Ploieşti Campania umanitară “Masa săracilor” şi a gătit, alături de alţi voluntari, în multe sâmbete pentru cei care aveau nevoie de o masă caldă, ca o dovadă a celei mai desăvârşite dintre arte- arta omeniei. Acum, artista face voluntariat cu copii din parohia legăturii sale duhovniceşti, şlefuind, cum atât de frumos mărturiseşte, “diamante”. „Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână artist şi după ce creşte.”, spunea marele Pablo Picasso, cel care ne-a îndemnat să credem că arta are puterea să scuture din suflet praful adunat în viaţa cea de toate zilele. Şi exact acest lucru îl face pictoriţa Mihaela Ilie- şefuieşte în mintea şi în inima unor copii talentul, creativitatea, iubirea de frumos cu care au venit pe lume, ajutându-i să se descopere, să găsească puncte de sprijin într-o lume destul de tulburată, de confuză, care influenţează cel mai adesea în rău şi încă de la vârste din ce în ce mai mici. În zilele sfintelor sărbători de Rusalii, artista Mihaela Iliei a vernisat o amplă expoziţie personală în aer liber la Parohia Ortodoxă Sfântul Mina din Cluj Napoca şi nu puţini au fost aceia care au trăit bucuria întâlnirii din altarul ce a prelungit sub albastrul cerului credinţa , binecuvântarea şi smerenia. Acum, sub bolta ocrotitoare a parohiei, artista îşi îndrumă micii învăţăcei să descopere tainele culorilor şi deopotrivă cu ele ancore de frumos către lumea în care cresc şi se formează.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*