Asociaţia Presei Sportive a serbat 90 de ani de la înfiinţare

Marian Dima

APS1Gala aniversară prilejuită de împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei presei Sportive – APS a fost un moment cu totul deosebit, care a adunat în sala Ateneului Român din Bucureşti pe lângă reprezentanţii presei sportive, inclusiv câţiva dintre cei deveniţi “simboluri naţionale”, şi mari performeri ai sportului românesc. Cu greu se va mai găsi o festivitate care să-i “strângă”, laolaltă, pe Gheorghe Hagi, Simona Halep, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Horia Tecău, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Ion Ţiriac, Mihai Covaliu, Valeria Răcilă, Elizabeta Samara, Alina Vuc, componentele echipajului feminin de dublu vâsle, Ionela-Livia Lehaci și Gianina-Elena Beleagă, ale echipajului feminin de 8+1, Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguș, Laura Oprea și Daniela Druncea şi multe alte vedete ale sportului românesc, toate prezente pentru a onora presa sportivă din România. Comentatorul TV Cristian Țopescu a primit distincția „Colanul de Aur” din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), un alt moment emoţionant fiind reprezentat de premierea unor veterani ai presei sportive de la noi, Teoharie Coca-Cozma fiind cel care a vorbit în numele “istoriei” presei sportive, gala fiind un spectacol, la propriu, forul condus de Dumitru Graur reuşind să organizeze la cele mai înalte cote acest eveniment.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*