Asociere între Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Ploieşti pentru asigurarea căldurii ploieştenilor

V. Stoica

Consiliul Județean Prahova și Primăria Ploiești vor colabora pentru realizarea unui studiu pentru stabilirea celei mai bune soluții de gestionare a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în sistem centralizat în municipiul Ploiești, fiecare dintre cele două administrații contribuind cu sume egale pentru îndeplinirea acestui proiect.
Asocierea este necesară pentru că anul viitor, la data de 30 aprilie, va înceta Contractul nr. 2776/5246/29.04.2004 de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică încheiat între Consiliul Județean Prahova și Primăria Ploiești – în calitate de concedent și Veolia Energie Prahova – în calitate de concesionar.
Potrivit hotărârii adoptate ieri de către consilierii județeni, cotele de participare pentru finanțarea realizării studiului se vor menține conform Actului Constitutiv al Veolia Energie Prahova S.R.L., Cap.III, Art. 6.2 (Consiliul Județean Prahova deținând 6,40% din capitalul social al operatorului de termoficare, la fel și Primăria Ploiești). Astfel, finanţarea cotei de participare pentru realizarea „Studiului privind stabilirea modalității optime de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție-transport-distribuție la nivelul județului Prahova pentru Municipiul Ploiești” va fi în proporţie de 50% asigurată de către Consiliul Judeţean Prahova (cu o sumă estimată la 67.500 de lei fără TVA), iar Primăria Ploiești va asigura la rândul său aceeași valoare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*