Asperități

În timp ce unii îi ridicau osanale președintelui Răzvan Burleanu, personal mi-am permis în mai multe rânduri să arăt cât de șubred este eșafodajul pe care se bazează activitatea Federației Române de Fotbal. Președintele s-a înconjurat de yesmen, gen Mihai Stoichiță, care nu au îmbunătățit cu nimic activitatea fotbalistică. În liga întâi, s-a organizat un campionat cu 14 echipe, cu o competiție play-off și play-out. În play-off, din cele șase echipe, doar două luptau pentru câștigarea titlului, celelalte patru mulțumindu-se cu puțin sau făcând alianțe cu una dintre echipele implicate în lupta pentru întâietate. În competiția play-out, lucrurile sunt asemănătoare, trei-patru echipe luptau pentru evitarea retrogradării, în timp ce celelalte echipe jucau din obligație.

Liga a doua cuprinde 20 de echipe într-o serie unică, fără a se ține cont de distanțele mari care trebuiau parcurse, nici de situația financiară a cluburilor, așa că de fiecare dată existau echipe care s-au retras din competiție. În liga a treia nu a contat apropierea localităților pentru a crea culoar echipelor favorizate. De exemplu, Universitatea 1948 Craiova nu a fost inclusă într-o serie cu Slatina, care provine dintr-un județ vecin, ci a fost inclusă într-o serie cu echipele din Timiș și Arad.

Acest context neplăcut care a determinat întreruperea competițiile sportive i-a prins total nepregătiți pe cei de la FRF. În perioada de inactivitate s-au elaborat o serie de scenarii după care ar fi urmat să se desfășoare campionatul, iar condițiile impuse de autoritățile guvernamentale au îngreunat și mai mult pregătirea echipelor.

Dacă pentru liga întâi lucrurile au rămas neschimbate, marile probleme au apărut în liga a doua. Federația, deși este for decizional, a lăsat la aprecierea echipelor din liga secundă să voteze modul de disputare a finalului de competiție. Fiecare club a votat după propriile interese și astfel s-a ajuns la o situație fără precedent, când doar primele șase echipe vor continua competiția sub forma de play-off, cu punctele înjumătățite, iar partidele ar urma să se desfășoare într-o singură manșă. Această decizie a creat nemulțumiri, mai ales din partea clubului UTA, care avea 11 puncte avans. Mai mult, nu s-a luat în considerare programarea de la echipele din liga întâi, jocurile propriu-zise urmând a fi trase la sorți, o altă măsură arbitrară care va stârni noi discuții.

În liga a treia sunt considerate promovate echipele de pe primul loc care aveau trei puncte avans. Atunci de ce nu aplică acest sistem și în liga a doua? Sunt niște aspecte care creează nemulțumire și tensiuni greu de dezamorsat.

Dacă echipele departamentale erau desființate, credeți că ar mai fi fost discuții legate de soarta clubului Dinamo? Sunt curios dacă s-ar fi făcut atâta vâlvă în cazul în care altă echipă s-ar fi aflat în situația clubului Dinamo.

The post Asperități appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*