ASU Politehnica – Cocoşul Orţişoara 1-1 (1-0). FOTO

ASU Politehnica a pus punct primei săptămâni de pregătiri după vacanța de iarnă printr-o partidă disputată sâmbătă de la ora 11 pe terenul sintetic de la Baza II – UPT cu echipa din liga a IV-a Cocoşul Orțișoara, un util test şi bun prilej pentru antrenorul Bogdan Andone de a-i vedea la lucru pe jucătorii aflați în probe în această perioadă, în condițiile în care nu au jucat din motive de sănătate Poparadu şi Predescu.

Deschiderea scorului a fost prefaţată de cele două bare din minutele 25 şi 26, prin Bokila și Bilia, după care golul a venit în cele din urmă în minutul 38, atunci când Deian Sorescu a pătruns în careu de pe flancul stâng și l-a învins pe Ciui cu un şut pe jos la colțul scurt, rezultat cu care s-a încheiat prima parte a jocului: 1-0.

În mitanul secund, calitatea jocului a mai scăzut, fiind trimiși în teren unii sportivi aflați în probe dar și doi juniori de mare perspectivă, din pepiniera clubului. Este vorba despre portarul Alexandru Borbely și de mijlocașul Alexandru Gașpar, ambii din generația 2003, pregătită de Iulian Prodana, campioană națională în 2016. Au mai fost testați în partea secundă mijlocașii Daniel Boloca (cu dublă cetățenie, română și italiană, născut la 22 decembrie 1998, crescut la Juventus Torino și care a avut ultima legitimare la Tatran Presov, pentru care a și debutat în prima ligă slovacă) și Eduard Frățilescu (născut la 27 februarie 1992, cel care a fost în acest sezon căpitanul formației de liga a III-a Internațional Bălești). De asemenea, a revenit la echipă Artur Teuț, mijlocașul care a evoluat în alb-violet pe parcursul sezonului trecut.

În tabăra vizitatorilor, antrenorul Chimiuc a cedat în această iarnă patru jucători, dintre cei mai buni pe care i-a avut, și anume Victor Opriş şi Gabriel Gînju – un eşalon mai sus, la ACS Ghiroda, Dan Raţiu la Timişul Şag şi Adrian Neagoie la Avântul Periam.

Rezultatul final a fost stabilit în minutul 58, atunci când Alexandru Radovan, tânărul atacant al Cocoşului care a revenit la echipă din această iarnă, a profitat de un moment de neatenție al defensivei alb-violete și a restabilit egalitatea cu un şut pe jos, pe lângă portarul timişorean: ASU Politehnica – Orțișoara 1-1 (1-0).

Următorul meci de verificare pentru alb-violeți e programat miercuri, de la ora 13, cu formația sârbă Vulturul Grebenac, din eşalonul patru. În schimb cei de la Orţişoara vor întâlni pe 3 februarie echipa din liga a V-a AS Carani.

*

ASU Politehnica Timișoara: Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera, Bilia, Taub – Sorescu, Krausz, Ignea, Schieb – Bokila, Ivanovic.

Antrenor: Bogdan Andone.

În repriza a II-a au jucat Borbely – Giuricici, Coadă, Lazea, Bîte – Teut, Frățilescu (min. 70, Gașpar), Boloca, Ghinescu – Plămadă, Bădăuță.

Cocoșul Orțișoara: Ciui – Mihălceanu, Solomon, Dănilă, Arghilean – D. Motreanu, Șofronea, Semenea, Corlățeanu, Tăbăcaru – Radovan.

Antrenor Ghiţă Chimiuc.

Au mai jucat: Secotă, Mitrescu, Ciurariu, Sobolu, Flavius Ion şi Ghiță.

Arbitri: Daniel Vărzan – Gabriel Deăguţ şi Eugen Gheorgheoiu.

 

The post ASU Politehnica – Cocoşul Orţişoara 1-1 (1-0). FOTO appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*