ASU Politehnica, încă o remiză în deplasare cu Benga la cârmă: 0-0 pe Cluj Arena. Al 9-lea joc în Liga 2 fără gol primit de ”violeți”

Alb-violeții de la ASU Politehnica au încheiat astăzi turul Ligii 2 prin a contabiliza și cea de-a noua partidă în care n-au primit gol, punct forte al formației cu cea mai ermetică defensivă din campionatul eșalonului secund, de netrecut și de gazda colocviului studențesc televizat de la ora 12 de pe Cluj Arena, AS FC Universitatea: 0-0. Jocul n-a entuziasmat, punctele fiind mai importante în condițiile în care, deși pe poziții ierarhice aparent liniștitoare, ambele echipe nu dețin un mare avans față de grupările plasate pe locuri de retrogradare. 

ASU Politehnica a pus punct într-o notă dătătoare de speranțe aparițiilor din prima jumătate a campionatului Ligii 2, în prima dintre cele două deplasări la rând de la cumpăna dintre tur și retur, pe care îl va aborda săptămâna viitoare în etapa a XX-a la Mioveni, după care încheierea sezonului de toamnă i-o va aduce în cale pe ”Știința” pe codașa CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.  

”Violeții” aveau de apărat pe Cluj Arena o serie invincibilă de 4 meciuri, începând cu victoria cu 0-1 în restanța de la Buzău și continuată în Timișoara, 1-0 cu AFK Csikszereda la debutul lui Octavian Benga pe banca tehnică a timișorenilor, 1-1 în duelul direct al concitadinelor la Ripensia și 2-0 sâmbăta trecută cu CS Sportul Snagov, iar tânărul nou antrenor principal al bănățenilor a trecut cu bine și cel de-al patrulea hop, printr-o altă remiză în deplasare urmată unui succes la zero acasă. 

Cinci meciuri consecutive fără înfrângere dintre care în 4 n-a încasat nici un gol, singurul primit fiind din partea Ripensiei pe ”Electrica”, și acela din lovitură de la 11 metri, nouă fiind așadar întâlnirile din tur în care alb-violeții n-au scos mingea din propria plasă, inclusiv pe teren advers, la Târgu Jiu, Buzău și astăzi sub Feleac, unde clujenii s-au străduit mult să salte ierarhic peste omologii bănățeni, dar s-au lovit de acel ”11” din dreptul golurilor încasate de ASU Politehnica în campionatul în curs, unul dintre acestea, anulat din statistici.  

E drept, ”violeții” nici n-au marcat în zece etape, câte cinci acasă respectiv în deplasare, dar impermeabilitatea defensivei i-a scos la liman după un început slab de tur, alegându-se cu un bilanț pozitiv al golurilor pe teren advers: 9 3 2 4 9-7 și 11 puncte în deplasare. 

Cum notam din introducere, meciul televizat de la amiază n-a entuziasmat, dar la ce să te și aștepți de la un duel de mijlocul clasamentului în Liga 2 a unui fotbal spulberat recent pe scena internațională la nivelul reprezentativelor de seniori!? Înfrângerile la zero ale României spun multe despre nivelul actual real al sportului rege intern, acesta fiind contextul în care se zbat în anonimat competițiile interne de rang inferior din Carpați, însă pe de altă parte și din altă perspectivă, disputa studențească de pe Cluj Arena nici n-a dezamăgit neapărat. 

Zgribulite de frigul care a ținut la distanță și spectatorii de ovalul noii arene clujene, cu excepțiile care confirmă regula în niște tribune ca și goale, excepții printre care și galeriile, care și-au făcut simțită prezența, fanii viola derulându-și repertoriul ce i-a făcut binecunoscuți în lungul și latul țării, echipele au alergat și depus mult efort, mai degrabă însă pentru a se anihila reciproc, cu mai puține reușite ofensive.

Fără a se baricada defensiv, bănățenii au închis în general bine jocul la mijlocul terenului, strângându-și adversarul și dublând eficient, abordare care a tăiat încet și sigur din elanul inițial al alb-negrilor. În pericol la rândul lor în primul sfert de oră, dar scăpați totuși cu fața curată la imprecizia internaționalului de juniori Călin Popescu în careul gazdelor.

Cu o unică noutate în primul unsprezece față de meciul câștigat sâmbăta trecută pe ”Știința”, și anume experimentatul fundaș central Scutaru în locul lui Coadă, alb-violeții n-au fost cu adevărat puși în mare dificultate de ”Șepcile roșii” până la pauză.  

Clujenii aveau mai mare nevoie de un rezultat pozitiv în lumina debutului de campionat ca și ratat, ceea ce a dus la despărțiri și convulsii interne, continuarea fiind sub forma unui reviriment în cursul căruia totuși n-au convins, dar măcar au evitat înfrângerile, caz valabil în precedentele 6 partide de campionat începând cu un 2-2 aici cu CS Mioveni, în urmă cu peste o lună. De fapt, fără a lua în calcul eliminarea de pe Cluj Arena din Cupa României, 0-1 cu FCSB, alb-negrii n-au mai pierdut din 16 octombrie, 3-2 pentru Farul la Constanța în Liga 2, dar nici n-au excelat în victorii, ci în remize, nu mai puțin de patru pe acest tronson invincibil, ultima, duminică la Turnu Măgurele.

Ultima apariție acasă aducea un prim triumf după mai multe tentative nereușite pe Cluj Arena, 2-1 cu Concordia Chiajna, ex-alb-violetul Goga și compania punându-și multe speranțe în depășirea timișorenilor, mai greu însă de înfăptuit.    

Iar tocmai Dorin Goga a fost cel care a trecut pe lângă deschiderea scorului în urma unui corner în minutele după pauză, ”U” începând mai bine și partea secundă, semnal de alarmă detectat de Benga, care a efectuat prima schimbare, sânge proaspăt în avanposturi, Zabun în locul lui Ungureanu, ceea ce constituia prima modificare și în partida de sâmbăta trecută, de astă dată ceva mai vremelnic. ASU căuta să le încurce traseele alb-negrilor cât mai departe de poarta lui Murariu, ba dacă s-ar putea, să-l pericliteze pe fostul goalkeeper al bănățenilor, Dur-Bozoancă, în posesia mănușilor la ”Șepcile roșii”, de la care Taub a rămas în schimb pe bancă.

Falub a schimbat și el puțin mai apoi, însă impulsul ofensiv nu s-a făcut resimțit, Benga efectuând și cea de-a doua înlocuire aidoma celei de sâmbăta trecută de pe ”Știința”, prin introducerea lui Vidrăsan, dat tot mai vremelnic, spre mijlocul părții secunde, la care directorul tehnic al ardelenilor a apelat și la Pîrvulescu în avanposturi. 

Însă net mai periculoși s-au dovedit a fi cei proaspăt introduși de Octavian Benga, centrarea lui Vidrăsan de pe dreapta fiind reluată cu capul în bară de Artiom Zabun, la un pas de 0-1 cu nici 20 de minute rămase de jucat. Ceea ce i-a trezit pare-se cât de cât pe clujeni, insistenți în minutul imediat următor în careul timișorenilor, în urma unui corner, reluările lui Goga, Inacio Miguel și Telcean fiind blocate pe rând de cea mai ermetică defensivă din Liga 2, cu Murariu la pupitru, completat în ultimă instanță de Ignea.

”U”, tot mai mult în criză de timp și pană de idei, Falub jucând și ultima carte prin introducerea lui Takacs spre final în locul lui Gavra, nu însă câștigătoare. 

O remiză în cele din urmă oarecum așteptată prin prisma celor 7-8 rezultate de egalitate din contul celor două formații, mai câștigați fiind însă fără doar și poate ”violeții” Timișoarei, rămași în clasament deasupra alb-negrilor, departe de a fi pretendenții la promovare trâmbițați în ultimul an și ceva.

*

AS FC Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă – Inacio Miguel, Telcean, Crăciun, Tiago Gomes – Dican, Ceitil (minutul 55, Miranda), Florescu – Gavra (85, Takacs), Goga – cpt., Pop (66, Pîrvulescu).

Rezerve: Gorcea – Kay, Guedj, Taub.

Antrenor: Adrian Falub.

ASU Politehnica: Murariu – Jurj, Scutaru, Mera – cpt., Cherecheş – Vasile, Ignea, Dros (minutul 64, Vidrăsan) – Popescu (90, Trip), Axente, Ungureanu (52, Zabun).

Rezerve: M. Contra – Coadă, Piţigoi, Radu.

Antrenor: Octavian Benga.

Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); asistenţi: Răzvan Ionuţ Soponar (Baia Mare) şi Constantin Mihai Cantemir (Făgăraş). Rezervă: Marius Omuţ (Satu Mare). Observatori: Ion Cristea (Bucureşti) şi Daniel Sabou (Zalău).

Rezultatele zilei în etapa a XIX-a din Liga 2, programul rundelor 19-20 și clasamentul la zi, pe coloana dreaptă.

The post ASU Politehnica, încă o remiză în deplasare cu Benga la cârmă: 0-0 pe Cluj Arena. Al 9-lea joc în Liga 2 fără gol primit de ”violeți” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*