ASU Politehnica Timișoara publică o scrisoare deschisă ca ”punct de plecare al unui dialog profesionist, transparent și constructiv, având drept scop dezvoltarea fotbalului românesc în – probabil – cea mai delicată perioadă a lui”

Secund divizionara în alb-violet de pe malurile Begăi a publicat pe propriul site o scrisoare deschisă din partea clubului Politehnica Timișoara către toți cei angrenați în noul sezon al Ligii 2, cu specificația că ”ne dorim ca această scrisoare deschisă să reprezinte punctul de plecare al unui dialog profesionist, transparent și constructiv, având ca scop dezvoltarea fotbalului românesc în – probabil – cea mai delicată perioadă a lui”.

Iată conținutul integral al scrisorii deschise, adresată Federației Române de Fotbal, cluburilor participante în sezonul 2020-2021 al Ligii 2 și reprezentanților mass-media:

”Traversăm o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere. Contextul social și economic nu e deloc favorabil desfășurării în condiții normale a activității unui club sportiv, cea mai mare problemă fiind incertitudinea ce planează asupra tuturor aspectelor organizaționale ale acestuia. În acest sens clubul Politehnica Timișoara dorește să se adreseze prin intermediul acestei scrisori deschise tuturor participanților la fenomenul fotbal, deoarece considerăm că e de datoria noastră, a tuturor, să găsim cele mai bune soluții pentru ca viitorul sezon să se desfășoare în cele mai bune condiții, având în vedere situația extraordinară în care ne găsim.

Expunere de motive

Sezonul 2019/2020 s-a încheiat abrupt pentru marea majoritate a participantelor în Liga a 2-a, datorită situației sanitare ce s-a creat. Tot programul de jocuri și antrenamente a fost dat peste cap, în același timp cu predicțiile bugetare ale fiecărui club. Vorbind despre cazul concret Politehnica Timișoara, acest lucru a fost și mai evident, datorită modului unic de organizare în care funcționează clubul timișorean. Politehnica e un club de drept privat, administrat de către Universitatea Politehnica Timișoara și Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, fiind un ”club al suporterilor, pentru suporteri”. Am demonstrat acest fapt ori de câte ori a fost nevoie, atât pe teren, cât și în afara lui.

Clubul se finanțează și își desfășoară activitatea mulțumită contribuției Universității Politehnica Timișoara, a partenerilor comerciali cu care acesta încheie contracte de colaborare, precum și prin contribuțiile generoase ale suporterilor Poli de peste tot. Nu beneficiem de nicio finanțare din partea autorităților locale sau centrale, depinzând exclusiv de finanțările pe care reușim să le obținem prin acțiunile pe care le întreprindem.

În aceste condiții veniturile clubului au fost grav afectate de către criza economică și socială provocată de pandemia prin care trecem, datorită lipsei partidelor jucate cu suporteri în tribune și a incertitudinii economice pe care o resimt partenerii comerciali ai clubului. Am încercat să compensăm lipsa meciurilor și a suporterilor prin diferite acțiuni orientate către aceștia, însă nimic nu poate înlocui elementul central al fotbalului, ca sport pentru mase: publicul.

După estimările noastre, bugetul de venituri al clubului va înregistra o scădere de aproximativ 50% în sezonul viitor, datorită disputării meciurilor fără spectatori și a diminuării sumelor încasate din contractele de sponsorizare încheiate cu partenerii comerciali. Coroborat cu o creștere a cheltuielilor, provocată de testarea obligatorie a componenților lotului și a staff-ului tehnico-administrativ, acest lucru va duce într-un final la o criză financiară, iar acest fapt nu va fi resimțit doar de către clubul nostru. Sunt convinși că există și alte organizații sportive înscrise în Liga a 2-a care întâmpină și vor întâmpina aceleași probleme ca și noi, desfășurarea activității în aceste condiții fiind extrem de dificilă fără sprijin pentru a depăși acest moment delicat.

În acest sens solicităm susținerea în acest demers din partea altor cluburi afectate de către această criză, în cazul în care prevăd aceleași probleme pe care le-am expus anterior. Dorim, de asemenea, să facem câteva propuneri pe care le vedem ca fiind potrivite pentru a depăși momentul dificil în care ne aflăm. Acestea sunt niște propuneri de lucru în formă preliminară, despre care am dori să știm părerea dumneavoastră, să ne consultăm și să încercăm să găsim împreună cea mai bună formulă prin care fotbalul românesc să fie sprijinit în încercarea acestuia de a traversa cu bine această perioadă.

Propuneri

  • Considerarea următorului sezon de Liga 2 ca fiind unul de tranziție și disputarea acestuia într-un sistem organizatoric cu două serii, împărțirea echipelor făcându-se după criteriul geografic (est – vest). Considerăm acest lucru ca fiind esențial, din mai multe motive. Un campionat într-o singură serie cu 21 de echipe înseamnă un număr foarte mare de meciuri. Vor exista cazuri de meciuri care vor trebui amânate și reprogramate datorită cazurilor de infectare, așa cum am văzut și în finalul sezoanelor trecute de Liga 1 și Liga 2. În cazul unui program extrem de încărcat nu vor exista date disponibile pentru a reprograma un anumit număr de meciuri, cel puțin fără a afecta programul de pregătire al cluburilor. De asemenea, într-un sistem cu două serii cheltuielile de organizare ale cluburilor sunt mai reduse, datorită distanțelor relativ scurte pe care trebuie să le parcurgă până în orașul în care dispută un joc, acest lucru putând contribui și la scăderea riscului de infectare al celor care fac deplasarea (jucători și staff). Pentru a compensa numărul scăzut de jocuri dintr-un sistem cu două serii (una de 10 echipe și una de 11 echipe), precum și eventualele diferențe de valoare dintre cele două serii, se poate organiza un sistem play-off cu primele trei clasate din fiecare serie. Acest lucru poate spori și atractivitatea viitorului sezon, din punct de vedere al publicului și al deținătorilor drepturilor media.
  • Stabilirea unui regulament extrem de clar cu privire la situațiile de infectare ce pot apărea în cadrul unui club, în timpul sezonului, și felul în care acestea afectează din punct de vedere sportiv clubul. Este imperios necesar să se cunoască de la început implicațiile pe care unul sau mai multe cazuri de infectare pot afecta din punct de vedere sportiv clubul, prin neprogramări, depunctări, anulări ale unor rezultate, astfel încât să putem ști cum vom lua cele mai bune decizii în vederea organizării activității.
  • Inițierea de discuții și dezbateri publice între reprezentanții Federației Române de Fotbal, Ministerului Sănătății, și a oricăror alte instituții abilitate, în vederea revizuirii protocolului sanitar pe care cluburile trebuie să îl aplice, a măsurilor de protecție pe care fiecare club este obligat să le respecte, inclusiv în privința testărilor Covid ce trebuie efectuate. Trebuie avut în vedere că fotbalul este, probabil, singurul domeniu în care se solicită testări obligatorii la locul de muncă pentru ca activitatea să poată fi desfășurată, lucru ce nu este prevăzut legal în alte domenii în care există interacțiune fizică între un număr mai mare de angajați, în spații închise. În cazul în care testările rămân obligatorii, se pot iniția discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății pentru realizarea testelor în spitale de stat, toți componenții lotului fiind asigurați în sistemul național de sănătate.
  • Acordarea de sprijin financiar de către Federația Române de Fotbal, sub orice formă legală posibilă, din surse proprii sau externe, cluburilor afectate de pandemia de coronavirus. Considerăm oportună reducerea taxelor de participare în competiție pentru o perioadă limitată, astfel încât bugetele cluburilor să nu fie împovărate suplimentar în această perioadă. Finanțările pot, de asemenea, veni sub formă de granturi acordate în baza unor proiecte depuse de către cluburi, pentru activitatea la nivel de seniori sau în sectorul juvenil.
  • În cazul în care nu pot fi puse la dispoziție fonduri suplimentare directe din partea Federației Române de Fotbal, considerăm oportună inițierea lobby-ului pe lângă autoritățile cu putere de decizie, pentru acordarea de finanțări din bugetul de stat, nerambursabile, pe bază de proiect. S-a discutat la începutul lunii iulie de granturi acordate organizațiilor sportive afectate de pandemia de coronavirus, considerăm oportună reluarea dezbaterilor publice pe marginea acestui subiect, astfel încât să poată fi stabilite prioritățile cluburilor sportive și modul în care ar trebui să se acceseze aceste finanțări. De asemenea considerăm important ca toate cluburile sportive să fie informate în permanență cu privire la oportunitățile de finanțare pe care le pot accesa, pe parcursul desfășurării sezonului.
  • Stabilirea unui mod de desfășurare a pregătirii și competițiilor la nivel juvenil. Politehnica Timișoara are una dintre cele mai bune academii de fotbal din țară, sportivii noștri fiind angrenați atât în competițiile de Elită, cât și în campionatele naționale, la toate categoriile de vârstă. Considerăm că ar trebui făcute mai multe scenarii de lucru, împreună cu reprezentanții cluburilor de juniori, astfel încât micii sportivi să nu aibă perioade de inactivitate și să își poată desfășura activitatea într-un mod cât mai apropiat de normal.
  • Considerăm ca fiind extrem de importantă consultarea între toate părțile implicate în sezonul 2020/2021 al Ligii a 2-a. Toate deciziile ar trebui să se ia în mod democratic, în urma unor dezbateri a tuturor aspectelor, prin votul membrilor afiliați. Astfel încât toate deciziile să se ia având în vedere ceea ce este mai bine pentru fiecare club în parte.

Ne arătăm disponibilitatea de a participa oricând la discuții pe marginea acestui subiect, precum și a altora ce pot contribui la dezvoltarea fiecărui club ce evoluează în campionatele naționale, având ca efect final dezvoltarea fotbalului românesc. Eventualele propuneri sau completări la cele propuse de noi pot fi făcute și pe adresa de e-mail a clubului nostru, contact@sspolitehnica.ro, sau în mod public și/sau oficial, pe adresa Federației Române de Fotbal. Îi invităm pe toți cei implicați să își expună poziția, astfel încât să putem lua cele mai bune decizii, împreună.

Vă mulțumim!” (Timișoara, 11 august 2020, semnat POLITEHNICA TIMIȘOARA Un club diferit).

The post ASU Politehnica Timișoara publică o scrisoare deschisă ca ”punct de plecare al unui dialog profesionist, transparent și constructiv, având drept scop dezvoltarea fotbalului românesc în – probabil – cea mai delicată perioadă a lui” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*