Atenţie în ce condiţii şi unde daţi foc vegetaţiei uscate ! Altfel, riscaţi să vă ardeţi şi la buzunar !

F. T.

Este zor – nevoie mare prin curți, grădini, tarlale sau ogoare să se dea foc la coceni sau vegetația uscată rămasă din toamna anului trecut. Și, da, deja a început “să fiarbă” mediul rural în a face curățenie. Numai că, de exemplu, în urmă cu două zile (miercuri, 11 aprilie a.c.), pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova au fost solicitați pentru stingerea a nu mai puțin de șapte incendii produse pe terenuri situate în zona localităților Bucov, Apostolache, Boldești-Scăeni, Sinaia, Cornu, Posești și Lipănești, suprafața totală afectată de flăcări fiind de aproape șase hectare ! Iar aceste “arderi necontrolate” – cum sunt numite în argoul salvatorilor – au avut drept cauză – ce altceva ? – decât zelul gospodarilor de a da foc la vegetația uscată, fără respectarea unor minime reguli de apărare împotriva incendiilor. Iar ignoranța poate să coste, în sensul că flăcările pot lăsa în urma lor nu numai case făcute scrum, dar și vieți omenești. Costă și pentru că ard – la figurat – și la buzunar, câtă vreme, potrivit pompierilor prahoveni, nerespectarea anumitor reguli în ceea ce privește igienizarea cu ajutorul flăcării poate fi sancționată cu amenzi ce pot ajunge și până la 50.000 de lei ! 

Și, cum este mai sănătos să preîntâmpini decât să ajungi să cauți soluții – acest lucru presupunând mobilizarea autospecialelor de stingere și a zecilor sau sutelor de pompieri, ca să nu mai vorbim de blocarea circulației pe arterele principale ale drumurilor – cum s-a întâmplat în Puchenii Mari, dar nu numai, anul trecut – ISU Prahova reamintește cetățenilor faptul că, “în cazul incendiilor de vegetaţie uscată, pericolul mare îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pe lângă pagube materiale şi alte efecte – cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea, în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic”.

pompieri
Iar în ideea prevenirii unor astfel de evenimente, pompierii prahoveni reiterează, și în această primăvară, obligativitatea respectării prevederilor legislaţiei în vigoare: “Cetățenii au obligația ca, înainte de a realiza igienizarea terenurilor prin ardere, să obțină de la autorităţile competente următoarele documente: accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și permis de lucru cu focul. Emiterea acestui din urmă document («permis de lucru cu focul» – n.n.) este de competenţa primarului, la solicitarea şefului serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens”.
În același context al preîntâmpinării arderilor necontrolate, printr-un comunicat, ISU Prahova mai precizează: “În ceea ce privește zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene, se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor. Iar pentru prevenirea unor eventuale accidente de circulaţie, ca urmare a scăderii vizibilităţii în timpul utilizării focului deschis, lucrările de igienizare se vor efectua în prezenţa permanentă a unei persoane în zona drumurilor publice”.
Cu referire la aspectul pecuniar, atenţie ! Legea prevede pentru arderea vegetaţiei uscate fără acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului amenzi cuprinse între 3.000 de lei și 6. 000 de lei (pentru persoanele fizice) şi între 25. 000 şi 50.000 de lei – pentru cele juridice.
Potrivit datelor furnizate de către sublocotenent Raluca Vasiloae, purtător de cuvânt al ISU Prahova, anul trecut, ca urmare a celor peste 600 de arderi necontrolate, în județ au fost afectate peste 566 de hectare de teren, pentru singerea flăcărilor fiind angrenați peste 3.000 de ofițeri și subofițeri pompieri.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*