Atenție la apelurile primite de la numere internaționale!

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internaționale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute care încearcă să obțină câștiguri ilegale. Potrivit ANCOM, apelând înapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxați, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie. ”Persoanele care au intenția de a înșela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenția ca persoana apelată să sune înapoi. Victima sună de obicei la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelați este să mențină apelul activ un timp cât mai îndelungat și să obțină, astfel, câștiguri ilicite. Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din țări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc. este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează”, se arată într-un comunicat al instituției, care a oferit detalii și în legătură cu ce trebuie să facă utilizatorii de telefonie mobilă pentru a evita acest tip de fraudă. Astfel, persoanele care întâmpină o astfel de situație sunt îndrumați să nu sune înapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puțin dacă acestea sunt numere internaționale provenind din țări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin aceste apeluri. În context, s-a făcut recomandarea ca aceia care se confruntă cu astfel de probleme să informeze furnizorul lor de servicii de telefonie și, totodată, să se adreseze Poliției, instituția abilitată de dispozițiile legale în vigoare să investigheze posibilele cazuri de înșelăciune sau de infracțiuni informatice.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*