Atenție la tratamentele ”după ureche”! Automedicația, un risc pe timp de pandemie

Comerțul virtual ”duduie” în aceste zile de pandemie, iar cei care comandă tratamente ”după ureche” nu sunt puțini. Tentația de a cumpăra tot felul de produse, în special medicamente și suplimente alimentare, este la un ”clic” distanță. Mai pe românește, ne tratăm singuri, că știm noi ce e mai bine, că am auzit de la vecinul sau că a zis la televizor că ajută.




Asupra riscului automedicației pe timp de pandemie atrage atenția Adriana Corbeanu, absolventă a UMF Cluj Napoca și antreprenor în domeniul farmaceutic:

”Recomand ca orice produs să fie cumpărat din farmacie, pentru că se eliberează pe bază de rețetă și cu consiliere. Fiecare produs, fiecare medicament, trebuie să aibă consilierea atașată. Pe net nu se găsesc decât review-uri, adică recomandări sau recenzii, care pot fi sau nu autentice. Părerile astea pot fi subiective și nu ai garanția că ajută la ceva”.

Există, în această perioadă, tendința de a consuma în exces medicamente de tip Fervex, Coldrex, Paracetamol, dar și vitamine pentru imunizare. Se cumpără vitamina C, C plus Zinc, vitamina D, Detrical, multivitamine etc. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Nu este adevărat! Excesul de vitamine poate duce la hipervitaminoză. O doză mai mare nu însemnă efect mai rapid, ci din contră, poate naște complicații.

”Vitamina C și vitamina D sunt utile. Acum se pune accentul și pe vitamina D, pentru că nu mai sunt atâtea zile însorite și se asimilează mai greu. La vitamina D în special e important să nu se facă exces, pentru că ea influențează glandele, influențează sistemul nostru hormonal”, precizează Adriana Corbeanu.

Utilizarea oricăror vitamine sau suplimente alimentare nu trebuie să înlocuiască tratamentul medical. De aceea, reclamele gen: ”Maximum de imunitate! Bacteriile și virușii se țin la distanță” trebuie privite cu rezerve.

În schimb, esențială în această perioadă este trusa de sănătate, pe care fiecare familie ar trebui să o aibă.

”Este o perioadă, hai să nu-i spunem ciudată, dar interesantă. Am ajuns să facem telemedicină! Și aceea poate fi bună, dar în anumite condiții. Eu încerc să promovez ideea ca fiecare familie, în măsura posibilităților, să-și procure o trusă de sănătate. Din aceasta, nu trebuie să lipsească un termometru, un tensiometru și un puls-oximetru. Nu costă chiar mult, aparatele astea nu sunt o avere. Dar în momentul în care faci telemedicină, ești întrebat, cât ai pulsul, cât ai oximetria. Și astfel, primul pas spre diagnostic este asigurat”, recomandă Adriana Corbeanu.

Așadar, atenție! Evitați riscul automedicației. Trecerea la orice cură se face doar după consultul doctorului, chiar și dacă e vorba de un consult on line.

Articolul Atenție la tratamentele ”după ureche”! Automedicația, un risc pe timp de pandemie apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*