Atenţie! Pericol de explozie pe Centura de Est a Ploieştiului

F. T.

La această oră (17.25), potrivit unui avertizări  transmise prin RO–ALERT, ca urmare a producerii unui accident  pe Centura de Est a Ploieştiului, între localităţile Berceni şi Corlăteşti,  în care au fost implicate  o cisternă  şi  o maşină, există pericolul producerii unei explozii,  cetăţenii  fiind averizaţi să evite zona!

“Cisterna este încărcată cu  32 de tone de kerosen şi prezintă fisuri, iar capul tractor al aceseia este  răsturnat peste maşină. Se acţionează cu spumă, pentru  a evita aprinderea  produsului. Se pare că o persoană este încarcerată şi decedată”, precizează Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă într-un comunicat de presă.

accident centura de est Ploiesti 2La locul accidentului au fost mobilizate  două echipaje de stingere,  unul de descarcerare şi unul de prim ajutor, precum şi salvări ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.

Potrivit poliţiei prahovene, “din primele cercetări se pare că un conducător auto în vârstă de 31 de ani, care se deplasa pe DN1A, în afara localității Berceni, pe sensul de mers Bucov către Bărcănești, din motive necunoscute, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o cisternă încărcată cu combustibil, condusă de un bărbat în vârstă de 27 de ani. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 31 de ani, care se afla se afla la volanul autoturismului. Conducătorul cisternei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Circulația este blocată și deviată de la intersecția DN1A cu str. Strandului și de la sensul giratoriu Liceul  Tătărani”.

Foto: ISU Prahova

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*