Atenţionare de călătorie: Furtuni puternice, însoţite de căderi de grindină şi intensificări ale vântului, în Grecia

Atenţionare de călătorie: Furtuni puternice, însoţite de căderi de grindină şi intensificări ale vântului, în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Grecia că Serviciul grec de Meteorologie a prognozat averse de ploi şi furtuni puternice, însoţite de căderi de grindină şi intensificări ale vântului, pentru zilele de luni şi marţi.
Potrivit MAE, luni, sunt afectate vestul şi centrul Macedoniei, Tessalia, insulele Sporade, insulele Ionice şi restul zonelor continentale, cu excepţia estului Macedoniei şi Traciei. Vântul va atinge 7-8 Beaufort (viteza vântului de 70-80 km/h şi înălţimea valurilor pana la 6-8m) în largul Mării Ionice. De asemenea, marţi se prognozează ploi şi furtuni puternice la nivel local în Epir, vestul şi centrul Macedoniei, Tessalia, insulele Sporade, Grecia Continentală, Evia, Peloponez, insula Creta, Marea Ionică, iar treptat se vor extinde şi în celelalte insule din Marea Egee, precum şi în insulele Dodecanese.

„Vântul va atinge 7-8 Beaufort în largul mării. De asemenea, la munte se anunţă căderi de zăpadă”, au transmis reprezentanţii MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 şi +302106728875, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076. Citeste mai mult pe RTV.NET

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*