Atleta prahoveană Andreea Lungu, despre sezonul 2020 şi obiectivele viitoare

Sportiva Andreea Lungu, de la CSȘ „Constantin Istrati” Câmpina, reprezintă una dintre marile speranțe ale atletismului prahovean și românesc, totodată, în cadrul probelor de aruncări. Campioană naţională de senioare şi de tineret la proba de aruncare a discului (este născută în anul 2002), eleva profesoarei Mihaela Marin (coordonatoarea clubului câmpinean) a realizat o „radiografie” a anului trecut, spunând: „Anul 2020 a fost o provocare pentru toată lumea. Ne-a schimbat modul de viață și gândirea. Trebuie să ne adaptăm cu toții la ceea ce se întâmplă și să sperăm că totul va reveni la normal. Nu am renunțat nicio clipă la antrenamente. Chiar dacă nu erau specifice probei mele, am încercat să improvizez, să fac orice pentru a mă menține în formă. Cel mai frumos moment din 2020 l-am trăit la Campionatul Balcanic de seniori de la Cluj Napoca, unde mi-am făcut record personal, cu o aruncare de 50,15 m. Pandemia a lăsat câte ceva în interiorul fiecărui om. Eu am învățat să apreciez fiecare moment, să mă bucur de fiecare clipă, fie că e petrecută la antrenament, cu familia sau cu prietenii.”
Pentru acest an, obiectivul atletei prahovene este calificarea şi obţinerea unui rezultat bun la Campionatele Mondiale, dar Andreea aspiră ca orice atlet la Olimpiadă: „Visul oricărui sportiv de performanță este medalia de aur de la Jocurile Olimpice. Îmi doresc enorm acest lucru și voi munci în continuare din ce în ce mai mult pentru împlinirea lui.”

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*