Atletul Petre Rezmiveş, finalist la Campionatul Balcanic de la Istanbul

Atletul Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Petre Rezmiveş, a ocupat locul al optulea în finala probei de „60 metri” a Campionatului Balcanic de atletism în sală, competiţie desfăşurată, sâmbătă, la Istanbul, în Turcia. Sportivul pregătit de Augustin Iancu şi Robert Munteanu a înregistrat cel de-al cincilea timp al calificărilor, 6.82 secunde, dar, în finală, nu a mai putut să forţeze pe ultimii metri, după ce a simţit o uşoară durere la coapsă. Astfel, a încheiat cursa doar al optulea, cu timpul de 7.00 secunde.
Altfel, proba a avut un nivel destul de ridicat, în condiţiile în care cel care a câştigat titlul de campion balcanic, turcul Kayhan Ozer, a alergat 6.72 în serii şi 6.69 în finală. Medalia de argint a fost obţinută de Oleksandr Sokolov (Ucraina), cu 6.72 secunde, iar medalia de bronz i-a revenit lui Stanislav Kovalenko (Ucraina), cu 6.75 secunde.
În urmă cu două săptămâni, Petre Rezmiveş devenea campion naţional de seniori cu timpul de 6.77 secunde.
La cea de-a 26-a ediţie a Campionatului Balcanic de atletism în sală de la Istanbul, România a reușit să cucerească 12 medalii, dintre care 2 de aur, 5 de argint și 5 de bronz. În clasamentul general pe națiuni, România s-a clasat pe poziția a patra, fiind devansată de Turcia (7-4-4), Ucraina (4-6-4) și Bulgaria (3-1-1).
Următoarea competiţie importantă pentru Petre Rezmiveş este Campionatul European de Atletism de la Torun (Polonia), programat să se desfăşoare în perioada 5-7 martie 2021.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*