Au apărut infiltrații la demisolul arenei „Francisc Neuman”, firma constructoare este la fața locului pentru a remedia problema

Fotbaliștii UTA-ei, care folosesc în permanență stadionul „Francisc Neuman”, au avut parte de o surpriză neplăcută în această dimineață. Probabil, pe fondul precipitațiilor căzute în ultimele ore la Arad, în unele încăperi de la demisolul arenei a început să picure, ca să nu spunem că pur și simplu ploua înăuntru. Cea mai afectată pare a fi încăperea în care elevii lui Laszlo Balint și-au amenajat sala de forță, dar apă s-a mai infilitrat prin tavanele de pe holurile din apropiere și unul dintre vestiare.

Firma constructoare a aflat deja de problemă și și-a trimis angajații la fața locului. „Chiar la această oră muncitorii noștri evaluează problema. Probabil, vorbim despre ceva infilitrații, la ritmul la care s-a muncit în această primăvară este posibil să se fi și greșit ceva. Ni s-a dat termen de finalizare a stadionului luna august, l-am respectat, vom remedia ceea ce este de remediat și ne pregătim de recepție”, ne-a mărturisit Radu Dragoș, administratorul firmei Drast Company. Acesta a preluat lucrarea de la Tehnodomus SA (care a construit aproximativ 65% din stadion timp de 5 ani și 10 luni) în această primăvară, fiind nevoit să facă o muncă contraconometru pentru ca echipa fanion a Aradului să se întoarcă acasă odată cu promovarea în Liga 1.

În altă ordine de idei, Primăria nu a început nici acum procedura de recepție a stadionului. Acest lucru se va întâmpla, probabil, săptămâna viitoare, de pe data 20 octombrie. Vă reamintim că noua arenă „Francisc Neuman”, de 14 milioane de euro suportate exclusive din bugetul local al Aradului, a fost inaugurată la finalul lunii august. UTA a jucat primul meci în Liga 1 pe data de 29 contra celor de la FC Voluntari (scor 0-0).

Chiar înainte de acea partidă, au apărut probeleme asemănătoare la stadion, dar atunci Primăria a pus totul în cârca fanilor, care ar fi folosit un debit prea mare de apă pentru spălarea scaunelor murdare.

 

VIDEO

0
0

Articolul Au apărut infiltrații la demisolul arenei „Francisc Neuman”, firma constructoare este la fața locului pentru a remedia problema apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*