Aur, argint și bronz câștigate la Lugoj! Patru luptători lugojeni pe podium în Finala de Seniori U 23

Luptele lugojene au obținut rezultate peste așteptări la Finala Națională de Seniori, la nivelul de vârstă U 23, care s-a desfășurat la Lugoj, în Sala Sporturilor I.K. Ghermănescu, în intervalul 30 iulie -1 august.




Luptătorii cu dublă legitimare, Clubul Sportiv Școlar Lugoj – Clubul Sportiv Municipal Lugoj, au reușit să cucerească un titlu național la lupte libere și alte trei medalii la stilurile greco-romane și libere.

Cea mai bună evoluție a avut-o Daniel Ritter, care a fost medaliat cu aur, la liber și a primit tricoul de campion național, la categoria 61 kg. La stilul libere s-a remarcat și Ionuț Suclea, care a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere, în limitele categoriei 79 kg, primind medalia de bronz.

“Sunt foarte mulțumit de rezultatele obținute de cei doi sportivi ai noștri și de comportamentul lor pe tot parcursul competiției, mai ales că sunt încă juniori și au participat la primul concurs de seniori. Daniel Ritter are doar 17 ani și a reușit în primul meci să învingă un adversar de la CSM Reșița cu 16-3, apoi în partida a doua, care poate fi considerată și decisivă, s-a impus cu 9-6 în fața unui luptător de la Steaua București. În următoarea fază a câștigat cu 13-3 duelul cu un sportiv de la Buzău, iar în finală a bătut la tuș, la scorul de 16-11, un adversar de la Onești. La rândul său, Ionuț Suclea a avut două meciuri bune, unul în semifinală unde a învins cu 10-0 un sportiv de la Târgu-Mureș, vicecampion mondial de cadeți, iar în finală pentru locurile 3-5 a trecut cu 12-0 de un luptător de la CSM Reșița. Reamintim iubitorilor luptelor că cei doi luptători lugojeni au fost inițiați și formați de regretatul antrenor Emil Vanea”, a declarat Valentin Cimponeriu, antrenor de lupte libere.

În cadrul concursului de la stilul greco-romane, medaliile lugojenilor au fost cucerite de David Ritter, care a luat argintul și Otniel Ritter, care a obținut bronzul.

“Se putea și mai bine, dar pe ansamblu rezultatele obținute ne mulțumesc. Repre­zen­tanții noștri sunt încă juniori, David are 20 de ani, iar Otniel 19. Cei doi au participat și anul trecut la această competiție, unde, de asemenea, au fost medaliați, doar că în ordine inversă: Otniel a cucerit argintul și David bronzul”, a precizat Laurențiu Macarei, antrenor de lupte greco-romane.

Sportivii de la libere au fost pregătiți de profesorii Valentin Cimponeriu și Ionuț Eneșca, iar cei de la greco-romane de antrenorul emerit Avrămuț Todorescu și profesorul Laurențiu Macarei. Finala de la Lugoj a reunit peste 160 de luptători (masculin și feminin), de la 40 de cluburi, care au evoluat pe două saltele. Punctele au fost acordate de 12 arbitri, printre care s-a aflat și fostul luptător lugojean David Szabo.

Articolul Aur, argint și bronz câștigate la Lugoj! Patru luptători lugojeni pe podium în Finala de Seniori U 23 apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*