Australia desfășoară armata pentru a ține sub control focarul de COVID-19 din Sydney

Aproximativ 300 de militari urmează să fie desfăşuraţi în stradă, la Sydney, în zilele următoare, pentru a impune respectarea unei carantine în cel mai mare oraş australian, afectat de un val Covid-19, au anunţat ieri autorităţile, relatează AFP și CNN, potrivit Agerpres.
Mick Fuller, directorul Poliţiei statului New South Wales, cu capitala la Sydney, a cerut întăriri armatei, „pentru a ne spori amprenta operaţională”.
Această misiune ar urma să înceapă luni seara, a precizat Mick Fuller.
Ea va consta în principal în operaţiuni din uşă în uşă în vederea verificării dacă persoanele plasate în carantină se află efectiv în carantină.
Orașul cu cinci milioane de locuitori se află în a cincea săptămână de carantină – o măsură care ar urma să dureze până la sfârşitul lui august.
Locuitorii au voie să iasă din casă doar pentru a face sport, pentru a se duce la muncă, dacă locul lor de muncă este considerat esenţial, din motive medicale sau pentru a face cumpărături.
Însă, de săptămâni de zile, parcurile şi promenadele sunt înţesate de locuitori care stau de vorbă cu prieteni sau care au ieşit la o cafea. Poliţia le aplică tot mai multe amenzi celor care încalcă restricţiile, iar desfăşurarea militarilor urmează să susţină acest efort.
Australia a fost lăudată mult timp din cauza rezultatelor iniţiale în gestionarea pandemiei Covid-19, datorate în principal unei închideri foarte stricte a frontierelor imensului continent-insulă.
Însă ea înregistrează în prezent sute de cazuri noi pe zi, care complică operaţiunile de urmărire a contaminărilor. Acest număr poate părea nesemnificativ în comparaţie cu numărul mare de contaminări din alte ţări, însă el reprezintă o provocare în Australia, care a optat de mult timp în favoarea unei strategii „zero cazuri”.
Focarul de la Sydney pare să fi pornit de la un şofer nevaccinat, care transporta echipaje ale unor companii aeriene şi care a fost testat pozitiv la jumătatea lui iunie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*