Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a luat în vizor şi automatele de cafea

Automatele de cafea vor fi vizate de o acţiune de control la nivel naţional, iar Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va autoriza funcţionarea fiecărui aparat, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Marius Pîrvu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit Agerpres.
„În prezent, avem o acţiune de control care va începe la nivel naţional şi care se referă la automatele de cafea. Acestea, în momentul de faţă, în urma specificaţiilor tehnice transmise de către producător, reiese că nu au dreptul să funcţioneze outdoor, ci numai indoor. De asemenea, nu au voie să funcţioneze decât dacă sunt branşate la o reţea de apă şi trebuie să se scrie pe eticheta lor ceea ce beţi, respectiv cafea sau… cafea cu albitor, pentru că nu vorbim despre cafea cu lapte, ci cafea cu înălbitor de rufe, de ce vreţi dumneavoastră…Machiatto nu e machiatto… La automatele de cafea „nicht” cafea măcinată. Intrăm în foarte multe amănunte. Din nefericire, nu voi încasa eu, ca de obicei. Noi decât constatăm şi sunt alte entităţi care vor face asta. ANSVSA va trebui să meargă la fiecare loc în care un automat de cafea se instalează. Acolo va primi autorizaţie de funcţionare. Deja, am dat informări către ANSVSA şi ANAF”, a afirmat Pîrvu.
Acesta a adăugat că instituţia pe care o conduce a discutat cu patronatele din domeniu „cărora le-am spus, de bun-simţ, să le scoată ei, ca să nu venim să le scoatem noi”.
În privinţa altor campanii de control pregătite de ANPC în decursul acestui an, Pîrvu a amintit de zona marilor comercianţi, zona financiar-bancară şi cea a dezvoltatorilor imobiliari.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*