Autorităţile din Gornet au câştigat defintiv procesul de anulare în instanţă a ordinului de carantinare

Locuitorii vor cere, în mod colectiv, daune de la DSU

N. Dumitrescu

Deși au renunţat la recursul formulat împotriva sentinţei iniţiale, autoritățile locale din Gornet au câștigat definitiv procesul de anulare în instanță a ordinului de carantinare. Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti de anulare a ordinului şefului DSU privind intrarea în carantină a localităţii. De precizat că ieri s-a pus în discuție doar recursul formulat de către DSU, ca urmare a faptului că decizia formulată de către prima instanță nu fusese definitivă. Pe data de 4 august, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea autorităţilor locale din comuna Gornet de anulare a ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a localităţii, dar cum decizia nu era definitivă, atât avocatul Bogdan Dumitru, care a reprezentat autoritățile locale din comuna Gornet, cât și DSU au formulat recurs, care fusese fixat să se judece ieri, pe 13 august. Până să aibă loc ieri ședința menționată, autoritățile locale din Gornet au schimbat tactica, prin intermediul unei adrese transmise președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, avocatul Bogdan Dumitru anunțând renunțarea la judecarea cererii de recurs, motivând că localnicii vor formula acţiuni în pretenţii personale (colective) împotriva DSU. Potrivit documentului menționat, ”Motivul renunțării la cererea de recurs îl reprezintă faptul că locuitorii satului Gornet înțeleg să formuleze acțiuni în pretenții personale/colective împotriva DSU după rămânerea definitivă a sentinței civile din data de 4 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel București”. Ca urmare a luării acestei decizii de către cei din Gornet, ieri s-a judecat doar recursul formulat de către DSU. ”Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului formulat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, invocate de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet. Respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei civile nr.694 din 4 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Ia act de renunţarea la judecata recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet. Obligă recurentul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la plata sumei de 1.000 lei, cu aplicarea art.451 alin.2 Cod Procedură Civilă, reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta -reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 august 2020”, se arată în decizia pronunțată, ieri, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reamintim faptul că, pe data de 22 iulie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a aprobat instituirea carantinei zonale în Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în localitate au fost depistate 15 cazuri de COVID-19, un ordin al DSU venind în aceeași zi, prin care, de la ora 22.00, satul Gornet a și intrat în carantină. Decizia a nemulțumit autoritatea locală, ulterior, Primăria Gornet atacând în instanță ordinul DSU, printr-un avocat care locuiește chiar în comună, la Curtea de Apel București, inițial solicitându-se și daune de 500.000 de euro pentru ca, ulterior, pretențiile să crească la 4 milioane de euro. Rămasă în pronunțare din data de 3 august, Curtea de Apel București a decis pe 4 august anularea carantinei, numai că victoria celor din Gornet a fost de doar o singură zi, întrucât, pe data de 5 august, la ora 22.00, carantina s-a ridicat de drept, la termenul hotărât inițial. De precizat că, pe 4 august, magistrații au respins solicitarea autorităților locale de acordare de despăgubiri, cerute cu titlul de daune morale/daune interese pentru locuitorii care au avut de suferit în perioada de carantină, iar pentru că decizia nu era definitivă, avocatul a formulat recurs, solicând de această dată jumătate din suma pretinsă iniţial, respectiv două milioane de euro, recurs la care, așa cum am menționat anterior, s-a renunțat.
Acum că ÎCCJ a anulat, ieri, definitiv ordinul de carantinare a satului Gornet, rămâne de văzut ce pretenții vor avea locuitorii de la DSU.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*