Av. Onița Daniela Ivașcu, candidat la primăria Sighetu Marmației : Măcar din când în când să ne oprim din tumultul cotidian și să ne îndreptăm atenția asupra celor vârstnici!

Av. Onița Daniela Ivașcu, candidat la primăria Sighetu Marmației : Măcar din când în când să ne oprim din tumultul cotidian și să ne îndreptăm atenția asupra celor vârstnici!

Av. Onița Daniela Ivașcu ne-a impresionat prin povestea pe care a adus-o în fața comunității: “Povestea mătușii Ileană de pe Grui!”

Povestea unei bunicuțe, harnică, simplă, trecută prin toate greutățile vieții dar care nu a renunțat la muncă. E povestea tuturor persoanelor vârstnice din România. Tinerii au ce să învețe de la bunici.

“În drumurile mele am întâlnit recent o femeie blândă, harnică și pregătită oricând să îți spună o vorbă bună, mătușa Ileană de pe Grui. Aceasta este o femeie simplă dar pentru care familia și credința în Dumnezeu sunt principii solide în viață.

Mătușa Ileană nu a avut o viață ușoară, a măritat trei fete și la vârsta ei încă își întreține singură gospodăria și de multe ori o putem vedea în piață cu produse proaspete rezultate din munca ei, pentru a câștiga un ban în plus.

Sufletul ei deosebit a fost transpus și într-o încăpere tradițională din casa ei pe care a ținut neaparat să mi-o arate și care își păstreaza frumusețea de ani de zile.

Asemeni mătușii Ileană sunt mulți alți oameni în Sighetu Marmației care au un mod simplu de viață dar bazat pe principii sănătoase și de la care avem multe de învățăt.

Zâmbetul mătușii Ileană mi-a adus aminte de copilărie și de bunica mea, tot o femeie simplă de la țară care m-a învățat de mică să respect oamenii.

Măcar din când în când să ne oprim din tumultul cotidian și să ne îndreptăm atenția asupra celor vârstnici, să le privim mâinile muncite și chipul blând brăzdat de necazurile și grijile vieții, cu siguranță vom fi mai bogați sufletește.

Haideți să ne tratăm bătrânii cu demnitate și respect!” a transmis, av. Onița Daniel Ivașcu, candidat la primăria Sighetu Marmației

Comandat de PNL, Executant: Maramures Jurnal SRL, cod AEP- 21200012.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*