Având sprijinul și noii administrații locale, Victoria Zăbrani și-a fixat strategia pentru sezonul ce urmează: „Să fim printre primele patru formații ale campionatului!”

După hotărârea luată în Comitetul Executiv al AJF Arad cu privire la data de începere a noului campionat al Ligii a 4-a Arad, respectiv data de 21 august, Victoria Zăbrani a decis să dea startul pregătirilor pe 15 iulie. Dorel Mutică își va începe cel de-al treilea sezon pe banca echipei ce a ratat, la barajul în trei cu Ezeriș și Turceni, promovarea în Liga 3-a în  vara anului trecut fără unul dintre oamenii de bază. Se pare că Iosif Gherghel va evolua la Beliu din noul campionat.

Revenind la zăbrăneni, aceștia vor avea sprijin și din partea noii administrații locale conduse de primarul votat pe 28 iunie, Dănuț Codrean. Investițiile în sportul rege și baze sportive vor continua, iar direcțiile au și fostr trasate. „Încercăm  să încropim și la Chesinț o grupă de copii-juniori care să activeze chiar pe baza sportivă din localitate, unde ne străduim să creăm condiții optime pentru aș desfășura activitatea. Vrem să revigorăm fotbalul la nivel de comună și încet, încet să facem performanță și cu tinerii noștri pe plan local. De asemenea, în aceste zile se lucrează intens la baza sportivă din Neudorf pentru ca echipa a doua să-și poată desfășura activitatea acolo. Sperăm ca într-o săptămână – două, baza să fie funcțională. Asta nu înseamnă că neglijăm lotul mare, chiar dacă nu avem obiectiv declarat. Ne dorim ca echipa să facă parte din primele patru formații ale campionatului. Împreună cu antrenorul echipei am ajuns la concluzia că aproximativ 5 săptămâni sunt suficiente pentru ca băieții să-și reintre în ritm și să ajungă la potențial maxim la debutul primei etape a noului sezon”, a spus Adi Bădău, președintele Consiliului de Administrație al clubului Vitoria Zăbrani.

0
0

Articolul Având sprijinul și noii administrații locale, Victoria Zăbrani și-a fixat strategia pentru sezonul ce urmează: „Să fim printre primele patru formații ale campionatului!” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*