„Bad boy” Hațegan: Arbitrul arădean a mai acordat un cartonaș roșu la Euro, victimă – galezul Ampadu

Italia a câștigat și cel de-al treilea meci din cadrul Grupei A de la Euro 2020, 1-0 cu Țara Galilor. Singurul gol a venit din piciorul lui Pessina, mijlocașul ofensiv al Atalantei, după 39 de minute de joc.

Gareth Bale și colegii săi aveau să se mulțumească cu eșecul la limită ce le-a adus calificarea în optimi de pe locul 2, cu atât mai mult cu cât Ovidiu Hațegan l-a trimis mai repede la cabine pe Ampadu. În minutul 55, fundașul galezilor a pus violent talpa pe glezna lui Bernardeschi, iar „centralul” arădean i-a arătat fără ezitare cartonașul roșu. Hațegan e până acum singurul arbitru de la Euro ce a dictat eliminări, el aplicându-i aceeași pedeapsă și polonezului Krychowiak, în eșecul echipei sale (1-2), cu Slovacia. Diferența a fost aceea că „decarul” Poloniei a fost trimis mai repede la dușuri pentru dublu avertisment.

Înainte de fluierul de start al partidei, patru dintre jucătorii Italiei și arbitrii români care au condus partida (Ovidiu Hațegan, Radu Ghinguleac și Sebastian Gheorghe) au preferat să nu îngenuncheze în sprijinul mișcării Black Lives Matter. În schimb, toți galezii s-au așezat în genunchi pentru a susține mișcarea care are scopul de a trage un semnal de alarmă în privința rasismului.

În celălalt meci al Grupei A: Turcia – Elveția 1-3 și, acumulând 4 puncte, trupa lui Vladimir Petkovic are șanse mari să meargă mai departe și de pe locul 3 în grupă.

0
0

Articolul „Bad boy” Hațegan: Arbitrul arădean a mai acordat un cartonaș roșu la Euro, victimă – galezul Ampadu apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*