Bălgrădean nu uită de unde a plecat: „UTA are un loc aparte în inima mea, nu va avea probleme cu retrogradarea și chiar se poate bate pentru un loc în play-off”

Cristian Bălgrădean s-a întors la Arad după aproape 11 ani și a făcut-o fără gol primit în victoria cu 1-0 a campioanei CFR Cluj pe noul „Francisc Neuman”. Ca și Man, Petre sau Oaidă, goalkeeperul de 32 de ani a fost crescut de Atletico Arad, evident într-o altă generație, dar în fotbalul mare a plecat tot de la UTA.

Nu l-a uitat pe Dan Țapoș: „Îi datorez multe…”

Se întâmpla în vara anului 2010, când fotbalistul născut la Sânnicolau Mare (județul Timiș) prindea un transfer la Dinamo. Cei 50 de mii de euro nu i-au revenit „Bătrânei Doamne”, ci Gloriei Arad, club de la care Bălgrădean era împrumutat în „alb-roșu”, dar „Pufi” nu uită de unde a plecat. „E un sentiment plăcut să mă întorc la Arad. Am amintiri frumoase de aici și tot timpul voi veni cu drag la Arad. Mai am prieteni la Arad și la UTA, Melinte, Neluț Roșu, Hora, bineînțeles că țin legătura și cu George (n.a. Țucudean). Îi datorez multe lui Dan Țapoș, fostul meu antrenor de portari de la Arad. Dânsul m-a pregătit foarte bine timp de un an de zile și, bineînțeles, UTA are un loc aparte în inima mea. Am amintiri și de pe vechiul stadion, această arenă nouă e minunată, dar gazonul a fost rău, din punctul meu de vedere”, spune fotbalistul care a apărat buturile UTA-ei în sezonul 2009-2010 al Ligii a 2-a.

Nu o vede pe UTA implicată în lupta pentru retrogradare

Chiar dacă nu a avut mult de lucru sâmbătă seară, Cristi Bălgrădean i-a dat destulă siguranță echipei sale. „Cel mai important e că am reușit să luăm toate cele trei puncte. Am întâlnit o echipă agresivă, dar am reușit să ne facem în mare jocul și am urcat pe primul loc, să vedem ce face și FCSB-ul mâine. Pe noi ne așteaptă un meci acasă cu Iașiul, iar apoi urmează seria grea cu FCSB, Dinamo și Craiova”, a mai punctat experimentatul portar al campioanei României.

Portarul CFR-ului crede că se va întâlni cu fosta sa echipă și anul viitor, poate chiar și în această primăvară, în play-off: „Nu cred că UTA va avea probleme cu retrogradarea, astăzi au arătat că se pot bate pentru un loc de play-off.”

Nu se bucură de răul lui Petre, dar…

Poate cea mai importantă situație a arădenilor la poarta lui Bălgrădean i-a aparținut lui Adrian Petre, care însă a trimis pe lângă dintr-o poziție foarte bună: „A fost o situație delicată pentru noi. Nu vreau să mă bucur de răul altuia, dar era normal ca să îmi doresc să nu înscrie Petre.”

Lituanianul Giedrius Arlauskis, cvadruplu campion în Liga 1 (o dată cu Unirea Urziceni și de trei ori cu CFR) este aproape de o revenire la clubul clujean. „Nu e problema mea, nici nu vreau să discut foarte multe. Eu sunt jucător, îmi fac treaba și nimic mai mult”, a încheiat Bălgrădean.

În cei zece ani și jumătate de când a părăsit Aradul, fotbalistul născut în județul Timiș a strâns aproape 300 de prezențe în prima ligă pentru Dinamo, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova, Concordia Chiajna, FCSB și CFR Cluj.

0
0

Articolul Bălgrădean nu uită de unde a plecat: „UTA are un loc aparte în inima mea, nu va avea probleme cu retrogradarea și chiar se poate bate pentru un loc în play-off” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*