Balint: „Am fost perseverenți, am avut răbdare și am fost răsplătiți, acum nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de euforia acestui loc temporar”

Noi sau vechi, UTA are obiceiuri bune în acest debut de sezon. Echipa arădeană a început să lege victoriile și acasă, dar redevine și acea echipă pragmatică în deplasare. În stagiunea trecută, „roș-albii” au câștigat puncte vitale pentru îndeplinierea obiectivului, salvarea de la retrogradare, în ultimele minute ale meciurilor, pentru ca astăzi să dea lovitura la ultima fază la Mediaș pentru o poziție 3 în clasamentul Ligii 1 pe care nu a mai ocupat-o de decenii întregi.

„Am controlat ostilitățile, ne-am creat și ocaziile mai importante și probabil că toate aceste eforturi ne-au fost răsplătite pe final”

David Miculescu a fost omul victoriei în fața Gazului, dar Laszlo Balint are meritul de a fi jucat „cartea” Antal, cea care a oferit un assist perfect la reușita juniorului arădean. „Este dovada forței grupului nostru, este dovada seriozității jucătorilor, faptul că ei reacționează extraordinar de bine în momentul în care intră în joc. Iar asta se vede la fiecare antrenament, indiferent de nume, de experiență, de statut, toată lumea este extrem de implicată și extrem de hotărâtă să facem ceva cu adevărat important în acest sezon. Dar, luăm săptămânile și meciurile așa cum vin, știam foarte bine ce fel de meci ne va aștepta aici. Eu cred că l-am pregătit destul de bine și băieții au aplicat, în mare parte, ceea ce am pregătit. Am reușit să fim siguri la fazele fixe, pentru că știam că Gaz Metan este o echipă extrem de periculoasă în astfel de ocazii. Trebuie să îi felicit pe băieți pentru că am crezut că putem câștiga acest meci, am fost perseverenți, am avut răbdare. Eu cred că am controlat în mare parte ostilitățile, ne-am creat și ocaziile mai importante și probabil că toate aceste eforturi ne-au fost răsplătite pe final, în urma unei faze frumoase. E încă o victorie fără gol primit, ceea ce este foarte bine”, a spus antrenorul principal al „Bătrânei Doamne” la finele partidei cu sibienii.

„Ne bucurăm de constanța în rezultate, dar campionatul e lung”

UTA aduce o pată de „alb-roșu” pe un podium colorat în vișiniu de CFR Cluj și Rapid. „Nu ne gândim la locul din clasament, sezonul este lung. Asta am spus și campionatul trecut în momentul în care intrasem în acea zonă fierbinte a clasamentului și anume că trebuie să avem încredere în ceea ce putem noi, pentru că știam că putem să ieșim din acea zonă, la fel și acum. Eu spun că nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de euforia acestui loc temporar. Ne bucurăm pentru că avem constanță în rezultate, doar cu o constanță în rezultate putem să ne menținem în plutonul fruntaș. Dar campionatul este lung, trebuie să ne păstrăm această linie de seriozitate, această linie de implicare, de abordare. Iar aici trebuie să trimit, din nou, toate aprecierile către grup. Abordarea jocului a fost extraordinară, băieții au știut foarte bine ce fel de meci ne așteaptă, au fost foarte serioși și cred că s-a văzut în tot ceea ce am făcut pe teren în seara asta”, a mai punctat Balint.

„Ne gândim deja la meciul cu Rapidul”

Peste două săptămâni, arădenii au șansa să urce și mai mult în clasament dacă bat Rapidul, la Arad. „Într-adevăr, chiar dacă urmează această pauză, ne gândim deja la meciul de acasă cu Rapidul. Toate meciurile sunt grele în Liga 1, sub semnul echilibrului. Și astăzi s-a demonstrat acest lucru, dar mă bucur că avem forță, că reușim să punem presiune pe adversar și că ne creăm ocazii. Mai mult, în cele din urmă, ne apropiem și rezultatul, ceea ce este foarte important”, a mai transmis tehnicianul.

Batha a luat „galbenul” ce-l trimite în tribună cu giuleștenii: „Jucător important, dar avem soluții”

Poate singura notă negativă a serii au fost cartonașele galbene încasate, unul dintre ele, cel al lui Idriz Batha transformându-se în suspendare pentru derby-ul cu giuleștenii. „Din păcate, Idriz, un jucător important pentru noi, este suspendat etapa viitoare. Dar, consider că avem soluții, sper să nu se simtă lipsa lui. Și fundașii noștri centrali au luat galbene la niște faze destul de ușor de interpretat, chiar am discutat acest aspect la pauză cu ei. Asta este situația, până la urmă cred că abordăm toate duelurile cât se poate de serios și la limita regulamentului, bineînțeles. Niciodată nu o să îmi învăț jucătorii să lovească fără minge sau să apeleze la niște atacuri care să pericliteze integritatea fizică a adversarilor Iar acest aspect cred că scoate la suprafață dorința jucătorilor de a îndrepta fiecare detaliu în favoarea noastră”, a concluzionat Laszlo Balint.

UTA trimite cinci jucători la echipele naționale: David Miculescu (România Under 21), Claudiu Negoescu (România Under 19), Marko Vukcevic (Muntenegru), Rolandas Baravykas și Modestas Vorobjovas (Lituania), iar în pauza din weekend va întâlni pe formația sârbă, FC Kolubara Lazarevac. Primul meci internațional al UTA-ei de pe arena „Francisc Neuman” va avea loc sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 19.

0
0

Articolul Balint: „Am fost perseverenți, am avut răbdare și am fost răsplătiți, acum nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de euforia acestui loc temporar” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*