Balint consideră că UTA și-a recuperat echilibrul tactic, dar sublinează: „Din punct de vedere al atitudinii e mai greu de pregătit un meci cu Clinceniul, decât cel cu Dinamo”

Pentru prima oară de la promovarea în Liga 1, stafful tehnic utist a avut de gestionat de un ciclu săptămânal venit după o victorie. Luni, UTA a câștigat cu 1-0 pe teremul celor de la Dinamo pentru trei puncte imense venite înainte de vizita la Arad a unei formații abordabile, Academica Clinceni.

Confruntarea cu ilfovenii are loc tot luni seara, de la ora 21, pe arena „Francisc Neuman”, iar Laszlo Balint spune cum ajunge echipa sa la ora acestui meci. „Avem o altă stare de spirit după ultima etapă, dar am și încercat să nu trăim în euforie.  E important să dăm valoare rezultatului obținut la Dinamo, asigurându-ne victoria cu clinceni. Din punct de vedere al atitudinii e mai greu să pregătești un mecu cu clinceni, decât unul cu Dinamo. La București am avut destule resurse motiațivaționale, dar eu cred că toți jucătorii noștri au înțeles că abordarea trebuie să fie la fel pentru noi, indiferent de adversar. Cred că ne-am învățat lecția după meciul de acasă, când am avut anumite probleme. Cred că le-am reglat și aștept să se vadă acest lucru și la meciul cu Clinceniul”, susține antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Pe lângă primul succes stagional, în „Groapă”, arădenii și-au recuperat și organizarea tactică pierdută în meciul cu Poli Iași. „Într-adevăr, insist mult pe echilibrul tactic, atât pe momentul de posesie, cât și pe cel de non posesie. Într-adevăr, dacă facem o comparație între meciurile cu Iași și Dinamo, într-adevăr echipa a arătat mai bine luni. Băieții s-au apărat bine, dar acum va trebui să avem un atac pozițional consistent, dar și un sistem defensiv foarte bun care să ne permită să reacționăm bine când pierdem mingea. Am insistat mull pe acest aspect acum, jucătorii au înțeles că asta a fost o problema cu Iașiul. Am văzut implicare foarte bună din partea lor, cred că suntem bine acum. Suntem într-un progres și ca atitudine, spirit, ne-am scuturat puțin după Dinamo și e foarte important să fim responsabili și să rămânem pe această linie”, a adăugat Balint.

După testul anti-COVID din această săptămână, inclusiv Alex Oroian s-a negativat, așa că în acest moment UTA nu mai are fotbaliști infectați. În plus, Miculescu și Isac au deja câteva antrenamente bune alături de colegi, iar primul are șanse să fie confirmat în primul „11” și contra Academicii. „E important să avem cât mai mulți jucători apți, indiferent de vârstă. Dacă vorbim despre juniori, ne permitem să avem mai multe soluții la nivelul lor și, astfel, să putem gândi din mai multe perspective strategia. Mă bucur că Miculescu arată bine fizic, la fel și Isac. Oroian e încă în program separat de colectiv, Călin Popescu s-a integrat bine, e o cocnurență benefică pentru toți. Avem un lot echilibrat, numeric și valoric și acest detaliu nu poate aduce decât beneficii pentru progresul individual al fiecăruia. Concurența aduce la iveală acest aspect al progresului individual și colectiv”, a mai punctat tehnicianul „roș-albilor”.

Hrezdac, Ioniță, Oroian și Bustea nu vor fi cu siguranță convocați de Gyuszi Balint, însă incertitudinea planează și asupra lui Miho Klapan.  „Nu are o problemă medicală, ci e vorba despre o încărcătură pe miușchi și vom analiza dacă se impune asumarea unui risc de accidentare. Apar aceste probleme în urma efortului specific după perioadă de inactivitate, jucătorii trec peste dureri, dar pestedouă-trei zile e mai mult decât o durere, se poate transforma în ceva serios. Sunt dificil de gestionat aceste perioade de inactivitate și trebuie să ne asumăm riscuri cât mai puține”, a mai explicat Balint.

0
0

Articolul Balint consideră că UTA și-a recuperat echilibrul tactic, dar sublinează: „Din punct de vedere al atitudinii e mai greu de pregătit un meci cu Clinceniul, decât cel cu Dinamo” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*