Balint, de partea lui Hațegan: „Sper ca valoarea lui să prevaleze în fața evenimentului nefericit de la Paris și să nu-i influențeze traiectoria profesională”

Ioan Igna, unul dintre cei mai mari arbitri români din toate timpurile, spunea că după UTA anilor ’70 ce o elimina pe Feyenoord din UEFA Champions League, Ovidiu Hațegan a fost și este cel mai mare ambasador al Aradului. „Centralul” de 40 de ani se află, probabil, în cel mai greu moment al carierei după așa-zisul scandal cu tentă rasistă iscat marți seara de exprimarea nefericită a colegului său din brigada de le meciul PSG – Basaksehir, Sebastian Colțescu.

Chiar dacă „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc nu poate fi la nivelul formației de acum o jumătate de secol, ea a readus Aradul pe harta fotbalului românesc după revenirea, după 12 ani, în Liga 1, sub comanda lui Laszlo Balint. „Este un eveniment nefericit, eu cred că s-a făcut cumva din țânțar armăsar pe fondul unei exprimări nefericite. Eu cred că s-a făcut o analogie între cuvântul negru din limba română, care practic definește o culoare și un cuvânt din limba engleză (n.a. nigger) care – într-adevăr – are o tentă de jignire, o tentă rasistă. Dar, sunt convins că responsabilii de la UEFA, cei care alcătuiesc Comisia de Disciplină și cei care analizează astfel de cazuri vor ține cont de absolut toate detaliile care privesc acest subiect. Oricum, o secundă de neatenție, o exprimare nefericită, poate curma o carieră și poate schimba viața unui om practic. În plus, s-ar putea să existe și efecte colaterale pentru că, probabil, toată brigada va avea de suferit, din păcate, în urma acestui eveniment nefericit, cum și întreg arbitrajul românesc va avea de suferit în ceea ce privește imaginea, cel puțin. Ca să mă refer la doar la Ovidiu Hațegan, căci el e arădean și reprezintă acest oraș chiar la un nivel mult mai mare decât UTA, el a demonstrat că este un arbitru extrem de valoros. Dacă nu mă înșel, a stabilit și un record în ceea ce privește numărul de meciuri arbitrate în grupele Champions League și sper din tot sufletul ca valoarea lui Ovidiu să prevaleze în fața acestui eveniment și până la urmă să nu-i influențeze traiectoria profesională”, a precizat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Dacă Hațegan nu o să fie delegat, probabil, niciodată la meciurile UTA-ei, deși există cazuri de arbitri din București ce conduc meciuri ale echipelor din Capitală, Sebastian Colțescu a arbitrat-o deja pe „Bătrâna Doamnă” în acest sezon. Se întâmpla cu ocazia primei victorii a „roș-albilor“ de la revenirea în elită, acel 1-0 din „fieful” lui Dinamo, când „centralul” din Craiova a acordat un penalty pentru arădeni și nu a considerat că mâna lui Rusu în careul lui Iacob e suficientă pentru un 11 metri în favoarea „câinilor roșii”. „Îl cunosc demult pe Sebi Colțescu, chiar m-a arbitrat și când eram fotbalist. Este un arbitru valoros, nu degeaba are atâtea meciuri și atâția ani la cel mai înalt nivel în România și iată a ajuns să fie și în Champions League. Eu nu cred că trebuie blamat, a fost o simplă exprimare nefericită, deși e clar că trebuie să fim foarte atenți la toate detaliile de acest gen, atâta timp cât UEFA este extrem de drastică în momentul în care vine vorba despre astfel de subiecte ce te pot duce cu gândul la rasism”, a mai afirmat Balint.

În fine, ultimul antrenor pe care l-a înfruntat Dan Petrescu în Liga 1 înainte de despărțirea de campioana României și-a dat cu părerea și despre problemele mari de arbitraj ce au dus la eliminarea CFR-ului din Europa League, la capătul disputei cu Young Boys. „Este foarte frustrant când ești la câteva minute de o nouă performanță imensă pentru orice echipă din Liga 1, ieșirea din grupele Europa League, ca balanța se fie înclinată în urma unei decizii discutabile, din punctul meu de vedere. Când dai penalty într-un astfel de context, decisiv pentru viitorul unei echipe, atunci decizia trebuie să fie foarte, foarte clară și venită în urma unei faze evidente. Normal că frustrarea, supărarea este extrem de mare și nu numai pentru CFR Cluj, ci și pentru întreg fotbalul românesc. Cred că toată lumea, cel puțin din fenomen, s-a pus în pielea celor de la CFR în momentul în care treci prin asemenea momente. Eu țin să-i felicit pe cei de la CFR, au făcut un meci foarte bun, au fost la două-trei minute de o performanță remarcabilă și sunt convins că, dacă vor fi perseverenți, vor reveni acolo, în prim planul fotbalului european”, a comentat Balint.

0
0

Articolul Balint, de partea lui Hațegan: „Sper ca valoarea lui să prevaleze în fața evenimentului nefericit de la Paris și să nu-i influențeze traiectoria profesională” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*