Balint: „Deranjat de faptul că nu am marcat nici jumătate din ocaziile clare create, dar și de greșelile individuale din apărare”

UTA e neînvinsă de aproape trei luni de zile, dar nici nu a mai câștigat în deplasare de trei partide. După 1-1 la Cluj și 0-0 la Pitești, a venit un alt 1-1 în Capitală, cu Metaloglobus. Dacă după aspectul general al meciului, rezultatul poate fi echitabil, după numărul de ocazii clare create, se poate spune că arădenii au lăsat pe drum două puncte. Ursu și Bustea au irosit ocazii de singur cu portarul, ca să nu mai vorbim despre bara lui Ciprian Rus din finalul partidei cu trupa lui Marius Măldărășanu.

De altfel, antrenorul „Bătrânei Doamne” a subliniat greutatea ratărilor, dar și erorile de pe faza defensivă. „Știam că este un teren dificil atât la propriu cât și la figurat, iar Metaloglobus e o echipă redutabilă acasă. M-a deranjat faptul că, deși ne-am creat ocazii clare, nu am reușit să fructificăm nici măcar jumătate dintre ele. E bine că am ajuns acolo, dar trebuie să analizăm exact și faptul că am făcut niște cadouri, care, din punctul meu de vedere, pentru ceea ce ne propunem, sunt destul de greu de acceptat. Au fost greșeli individuale mari, în urma cărora adversarii și-au creat ocazii mari de gol. Și, după cum se vede, când nu pot să marcheze ei, ne băgăm singur mingea în poartă. Din păcate, este al treilea meci în deplasare în care nu putem scoate decât egal, iar la Cluj și astăzi am și condus noi pe tabelă”, a remarcat Laszlo Balint.

Cu fundașii și așa numărați, în condițiile în care Stancu a terminat socotelile cu acest an calendaristic, iar Șeroni nu și-a revenit după problemele la gambă, Melinte și Tomozei au acuzat și ei problem medicale în timpul reprizei secunde de la București. De altfel, fundașul de bandă stânga a și plecat mai repede la vestiar pentru a nu se accidenta și mai grav, așa că s-a jucat 10 la 10 pe final și asta pentru că echipa gazdă a avut un om eliminat (pe Sava) încă din minutul 77. Dar și Moise a șchiopătat după faza în care a fost lovit în mușchi de Mino Sota, dar tot el a fost avertizat pentru că a cerut socoteală. „Sunt chestiuni ce nu ne mulțumesc, dar încercăm să ținem capul sus și să facem față tuturor problemelor cu care ne confruntăm. Iată că și astăzi, practice, am mai pierdut încă doi jucători. Să vedem, nici nu știu ce formulă vom alinia miercuri și avem un meci extrem de important în Regie, cu Rapidul. E o restanță cu puncte importante puse în joc, iar adversarul e din toate punctele de vedere favorită. În primul rând, pentru că are o zi în plus de odihnă, în al doilea, pentru că am jucat două meciuri în 4 zile pe sintetic, care, iată, ne cauzează foarte multe probleme și bineînțeles faptul că evoluează în fața propriilor suporteri. Dar, chiar și așa, nu cred că suntem o victimă sigură și mergem să scoatem maxim din acel joc.  Asta e, ne numărăm pe degete, sunt cauze obiective, dar nu reprezintă o scuză, trebuie să găsim soluții să ne prezentăm optim la fiecare joc”, a adăugat tehnicianul arădenilor.

UTA rămâne în Capitală pentru duelul cu Rapid. Meciul din Regie va avea loc miercuri, de la ora 14:00, şi e restant din etapa a 10-a a ligii secunde.

Foto: Eduard VÎNĂTORU şi George FILIP / Mediafax Foto

0
0

Articolul Balint: „Deranjat de faptul că nu am marcat nici jumătate din ocaziile clare create, dar și de greșelile individuale din apărare” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*